Aparatură nouă și performantă pentru Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu

0
62

Începând din această lună, Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu a început înlocuirea aparaturii medicale a secției cu aparatură nouă, performantă. Demersurile pentru această dotare au fost demarate de conducerea secției în urmă cu aproximativ 2 ani, prin implicarea directă a D-lui Dr. Roșca Constantin, medicul șef al UPU.

Este meritul conducerii actuale a SCJU care a înțeles necesitatea unei astfel de investiții în UPU, secție vitală a spitalului. Prin interpelări personale la Ministerul Sănătății, managerul SCJU Sibiu a reușit să pună secția din Sibiu pe lista priorităților ministerului pentru redotare în cursul acestui an”, explică Dr. Constantin Roșca, medic șef UPU.

ventilator_d_1Astfel, în urma unor negocieri ample purtate în ultimii doi ani, în această lună au sosit la UPU Sibiu, prin finanțare de la Ministerul Sănătății, printr-un program al Băncii Mondiale, primele aparate noi. Este vorba despre un nou aparat eco-doppler de ultimă generație, dotat în plus comparativ cu aparatul deținut anterior cu kituri pentru recoltare de biopsie (valoare de piață de aprox. 25.000 lei). Totodată au fost înlocuite vechile aparate de ventilație mecanică a pacienților cu aparate noi, cu performanțe crescute, capabile să crească șansele pacienților critici. De asemenea, vor fi înlocuite toate monitoarele de asistare a funcției cardiovasculare: au fost aduse 14 monitoare noi, ce au posibilitatea de a monitoriza ritmul cardiac, frecvența cardiacă, pulsoximetria sangvină și frecvența respiratorie. “În prezent toate paturile pe care sunt asistați pacienți în UPU Sibiu sunt monitorizate la nivelul celor mai înalte standarde de tehnică medicală, în folosul pacienților ce ne solicită serviciile medicale”, adaugă medicul șef al UPU.

Demersurile de modernizare a aparaturii din UPU nu se opresc însă aici.

În perioada imediat următoare dotarea secției va fi completată cu aparatură de laborator astfel încât timpii de așteptare a pacienților pentru finalizarea analizelor să scadă și să creștem astfel gradul de satisfacție a bolnavilor pe care îi tratăm în secție” precizează Dr. Constantin Roșca.

ecograf_ms_2Mai mult, până la finalul anului, în secție va fi montat și un aparat Roentgen nou (aparat radiodiagnostic), achiziționat prin eforturile conducerii spitalului cu fonduri alocate de Ministerul Sănătății (70%) și Consiliul Județean Sibiu (30%), (valoarea de 624.580 lei fără TVA), aceasta fiind cea mai mare investiție făcută la aparatura UPU în ultimii ani.

Ne bucurăm că după extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe am trecut la nivelul următor, anume dotarea cu aparatura performantă atât de necesară unui act medical de calitate. Prin dotarea cu aparatură modernă crește atât nivelul condițiilor de lucru pentru personalul medical cât și eficiența tratamentelor și gradul de satisfacție a pacienților”, declară managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean.

“Toate acestea atestă sprijinul pe care Unitatea de Primiri Urgențe îl primește de la cei care conduc destinele actului medical la Sibiu, din dorința de a oferi cele mai bune condiții de îngrijire și tratament pacienților care ajung în secția noastră”, concluzionează Dr. Roșca Constantin.

ventilator_upu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ