Carnavalul Lolelor revine în Centrul Istoric al Mediașului

0

Carnavalul Lolelor se va desfășura în 22 februarie 2020 în Centrul Istoric al Mediașului (Casa Schuller, P-ța Regele Ferdinand I).

Manifestarea va începe la ora 14:00 cu o paradă a personajelor carnavalești ce va porni din curtea Casei Schuller și va continua pe următorul traseu: P-ța Regele Ferdinand I, Kleiner Marktplatz, Piațeta Castelului, pasajul scării acoperite, P-ța Regele Ferdinand I, pasajul Casei Magistratului, str. Armurierilor/Waffenschmiedgasse, Turnul Forkesh Turm, Forkeschgasse, Casa Schuller .

În intervalul orar 14:00 – 17:00, Casa Schuller va găzdui prezentări și ateliere dedicate tradiției de fasching săsesc deschise tinerilor medieșeni.

După-amiaza de fasching se va încheia cu vernisajul expoziției temporare intitulată AQUARELISIRI – Arhitectură săsească transilvană – ce reunește lucrări de pictură realizate de artistul plastic Maria Isabela Lucasievici.

Organizatorii transmit că proiectul a fost inițiat în 20 ianuarie 2008 împreună cu municipalitatea bucureșteană spre a marca reintroducerea străzii Smârdan (fosta Uliţă Nemţească) în zona dedicată traficului pietonal.

Din 2009 Carnavalul Lolelor începe să fie organizat de Centrul Cultural PETRE ŢUŢEA în burg-ul medieşean cu susţinerea regretatului Bürgermeister Daniel THELLMANN și a Bisericii Evanghelice C.A. Mediaș şi cu sprijinul Centrului Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) și a Centrului Cultural Româno-German în Citadela Sighişoarei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ