DGASPC Sibiu își dezvoltă rețeaua de asistenți maternali

0

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, își dezvoltă rețeaua de asistenți maternali și face o selecție în vederea atestării și angajării persoanelor interesate. 

Asistenții maternali sunt obligați să asigure integrarea copilului în viața socială (înscrierea la grădiniță, școală, etc.), să asigure creșterea și îngrijirea copilului (înscrierea la medicul de familie, regim alimentar corespunzător vârstei, respectarea tratamentului medicamentos, evaluarea medicală periodică a copilului), să participe la întâlnirile copiilor cu familia naturală sau adoptivă, să pregătească copilul în vederea integrării în familia naturală sau adoptivă și să păstreze confidențialitatea informațiilor despre copii.

Cei interesați să devină asistenți maternali trebuie să treacă prin procesul de atestare, respectiv, evaluarea socială, psihologică, cursul de formare inițială și atestarea.

De la inceputul anului 2020, 10 persoane au fost angajate ca si asistenti maternali in cadrul proiectului „TEAM UP Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ