Echipa PSD Sibiu pentru Senatul României (P.E)

0

Social-democrații vin în fața sibienilor cu candidați noi pentru Parlamentul României. Sunt oameni tineri, dinamici, profesioniști, cu cariere frumoase, care pot reprezenta cu cinste cetățenii județului în Legislativul național.

Pentru Senat, lista este deschisă de Dr. Cotizo Draia, 52 de ani. Este medic-primar Medicină de Urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Specializat în “salvarea de vieți”, Dr. Draia Cotizo a fost Medic Coordonator SMURD Sibiu în perioada 2003 – 2010. Experiența sa cuprinde și un stagiu la Departamentul Accident & Emergency al unuia dintre cele mai importante spitale din Marea Britanie. Este absolvent al Facultății de Medicină Generală Timișoara.

Daniel Cermonea, 42 de ani, este inginer, absolvent al Facultății de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” Sibiu. Este director general al unei firme private și consilier județean din partea PSD Sibiu. Activitatea pe care a desfășurat-o în ultimii ani în administrația publică locală a implicat responsabilitatea funcțiilor de viceprimar și consilier local al orașului Avrig.

Anca-Maria Suciu, 39 de ani, este economist, absolventă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, și directorul de marketing al unei firme private din Mediaș.

”Pentru noi, combaterea pandemiei COVID este prioritară. Vom face acest lucru prin asigurarea accesului neîngrădit la testare acolo unde și atunci când este nevoie, creșterea capacității de răspuns a sistemului public de sănătate, protejarea prioritară și susținerea personalului medical, dar și prin asigurarea accesului la servicii medicale de calitate pentru fiecare român, fără a-l împovăra financiar”, a declarat  Dr. Draia Cotizo.

În 6 decembrie, votați poziția 3 pe buletinul de vot, votați PSD Sibiu pentru Parlamentul României! Alegeți o echipă nouă, tânără, de oameni competenți și cu dragoste de oameni!

„Comandat de Partidul Social Democrat din România – Organizația Județeană Sibiu, Publicat de Obiectiv Media(DANIEL DABĂCAN PFA), C.U.I. mandatar financiar coordonator: 11200020”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ