Locuitorii din Ațel au petrecut la Festivalul „Veșnicia S-a Născut La Sat”

0

Duminică a avut loc în Comuna Ațel cea de-a treia ediție a evenimentului festival „Veșnicia S-a Născut La Sat”, fiind sărbătorită prin cântec românesc, joc și voie bună.

Au evoluat pe scenă 92 de artiști , soliști vocali sau dansatori, printre care s-a numărat doamna muzici românești Veta Biriș, Luminița Dejan sau Ela Sol.

Ansambluri folclorice, cântecele ale satelor noastre, expozție artistică și atelier de creație, dar și emoții și implicare, au fost câteva dintre ingredientele unui eveniment care se dorește să devină tradiție în rândul comunității din Ațel.

 

Potrivit organizatorilor, Primăria și Consiliul Local Ațel în colaborare cu Asociația Culturală „Vise îndrăznețè” , începând cu anul 2020 evenimentul se va numi Festivalul Satului Românesc „Veșnicia S-a Născut La Sat”.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ