Obiectivele turistice, verificate de catre specialistii Inspectiei de Prevenire

0
gandul.info
gandul.info

Având în vedere că, în perioada 01-03 mai a.c., la nivelul județului Sibiu sunt organizate diferite manifestări publice și alte activități asociate în contextul ”Zilei Internaționale a Muncii” și ”Zilei Internaționale a Tineretului”, inclusiv în zonele turistice, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat ample controale de specialitate la obiectivele turistice și zonele de agrement în care se preconizează un flux/prezență mare de persoane.

În cadrul acestor activități de control, au fost constatate 63 de nereguli și  s-au aplicat 40 de avertismente și 16 amenzi. Cuantumul amenzilor aplicate se ridică la valoarea de 16.500 lei. Neregulile constatate au fost remediate de către personalul desemnat cu desfășurarea activităților administrative.

De asemenea, în această perioadă, peste 600 de cadre ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vor fi la datorie, pregătite să acționeze pentru gestionarea oricărei situații în care viața oamenilor, a mediului înconjurător sau a bunurilor materiale sunt puse în pericol.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu recomandă:

• Cetățenilor care sunt cazați la unitățile hoteliere:

– Nu introduceţi în zonele cu aglomerări de persoane substanţe inflamabile.
– Nu parcaţi autoturismul pe căile de acces-evacuare din zonele respective, îngreunând astfel accesul ehipajelor de intervenţie.
– Nu intraţi în spațiile unde s-a depăşit deja capacitatea acestora (supraaglomerate).
– Nu fumaţi în spaţii supraaglomerate. Dacă acest lucru este permis, aruncaţi resturile de tigări doar în scrumiere.
– În caz de incendiu preveniţi producerea panicii. Calmaţi-i pe cei din jur. Ajutaţi persoanele care nu se pot evacua singure.
– Pentru evacuare urmăriţi indicatoarele de culoare verde amplasate în acest sens.

• Cetățenilor care doresc să se relaxeze la un grătar:

– Respectați instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
– Pregătiți focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
– Nu lăsaţi copii să se joace cu focul;
– Nu lăsaţi focul nesupravegheat, orice rafală de vânt poate modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau materiale combustibile adunate în jurul acestuia sau transportând scânteile la distanţe mari, provocând incendii;
– Menţineţi curăţenie la locul unde faceţi grătarul: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticle. Ele pot contribui la propagarea incendiilor;
– Stingeţi cu apă sau pământ focul, cărbunii încinşi sau jarul înainte de a pleca din locul unde aţi petrecut;
– Nu fumaţi şi nu aruncaţi la întâmplare resturile de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure;
– Depozitaţi cenuşa rezultată din ardere în gropi speciale, după ce aţi stins-o cu apă.

Anunţaţi prompt orice situație de urgență prin apelarea numărului de urgenţă 112!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ