Participare aproape dublă la Campionatul Mondial de Karate de la Sibiu, față de ediția anterioară

0
9

Sibiul va găzdui anul acesta ediția a cincea a Campionatului Mondial de Karate Kyokushin, care se anunță mult mai complexă decât cea desfășurată în 2013 la Londra, grație numărului mare de participanți care s-au înscris. Dacă peste 230 de sportivi s-au întrecut la ultima competiție, ediția din acest an numără 400 de luptători care își vor măsura forțele pe tatamiurile din Sala Transilvania. Cea de-a cincea ediție aduce și câteva noutăți, cum ar fi introducerea juniorilor, dar și a categoriei 90 kg la bărbați.

Participare aproape dublă la Sibiu, față de ediția de la Londra

Campionatul Mondial Kyokushin 2017 se desfășoară la Sibiu, punând orașul care în urmă cu 10 ani a fost Capitală Culturală Europeană la loc de cinste pe mapamond și în domeniul sportiv. Sibiul va găzdui, în perioada 27-28 mai, o competiție la cel mai înalt nivel, cu sute de participanți de pe cinci continente, ediția din acest an urmând să se bucure de un număr mai mare de luptători față de precedenta, desfășurată în anul 2013 în Marea Britanie. Dacă la ediția cu numărul 4 au luptat peste 230 de sportivi din 36 de țări, acum numărul țărilor a crescut iar al participanților aproape că s-a dublat.

400 de participanți din 40 de țări se reunesc weekendul viitor la Sibiu, urmând să reprezinte 70 de echipe din 14 organizații internaționale. Grație numărului mare de participanți și a faptului că provin din 40 de culturi diferite, organizatorii se așteaptă la întreceri interesante întrucât vor exista stiluri contrastante de luptă.

Juniori și categoria 90 kg la bărbați, noutățile  ediției din acest an

Ediția din acest an aduce și câteva noutăți. Pe lângă includerea grupelor de juniori, organizatorii au decis să introducă la grupele de bărbați categoria 90 kg. Astfel, în vreme ce unele evenimente de profil reduc limita greutății participanților, în ciuda faptului că statisticile oficiale arată că ponderea medie a oamenilor a crescut de-a lungul anilor, Federația Internațională de Karate (IFK) a decis să includă categoria 90 kg la bărbați, la Campionatul Mondial de Karate Kyoukushin. Decizia luată a fost una de bun augur,  38 de luptători înscriindu-se la categoria HW (sub 90kg) și alți 30 la SHW (peste 90).

Reprezentanții IFK se vor gândi pe viitor la posibilitatea de a adăuga această categorie de greutate și la participantele de sex feminin, însă deocamdată s-au păstrat diviziunile tradiționale: LW sub 60 kg și HW peste 60 kg. Cât privește diviziunile de greutate ale bărbaților există patru categorii la care anul acesta s-au făcut înscrieri: LW sub 70, MW între 70 și 80 kg, HW sub 90 și SHW peste 90 kg.

Luptători de elită, la Sibiu

Adăugarea acestei categorii a permis participarea la Campionatul Mondial de Karate a unor sportivi de elită, care vor lupta pentru noi medalii la Sibiu. Printre aceștia se află luptătorul ucrainean WKB Eldar Ismailov, fost campion european IKO,  care va putea fi văzut concurând alături de campionii KWU Igor Ryadnov, Emanuel Lebo și Jean Paul Jacquot.

Publicul este invitat să voteze în continuare primii opt favoriți din fiecare categorie, online, pe site-ul evenimentului: http://ifkworldtournament2017.ro/.

Campionatul Mondial de Karate Kyokushin este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu, organizată de Clubul Sportiv Hirsch din Sibiu, cu sprijinul: sponsorului principal: Auchan și a partenerilor de eveniment: Carrefour, Cona, Floradi, Carpatina, Restaurant New York, Culinarte și Transilvania Partners.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ