Municipiul Mediaș va beneficia de o investiție de aproape 40 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea transportului public local, după semnarea unui contract de finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027.
Proiectul prevede construirea unui depou nou pentru mijloacele de transport în comun, achiziția a două troleibuze electrice, amenajarea a 17 stații pentru călători și extinderea rețelei de contact cu 350 de metri. De asemenea, noul depou va fi dotat cu panouri fotovoltaice, stații de încărcare pentru autobuze electrice și facilități moderne pentru întreținerea flotei.
Valoarea totală a investiției este de 39,3 milioane de lei, dintre care peste 38 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile europene și de la bugetul de stat. Finalizarea proiectului este estimată pentru luna decembrie 2029.
Detaliile proiectului au fost prezentate joi, 18 iunie, în cadrul unui eveniment la care au participat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu.
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








