DIANTHUS REstart: direcții clare pentru 2025–2027 și apel deschis pentru voluntari

0

Asociația de Turism și Ecologie DIANTHUS a organizat recent sesiunea de planificare strategică a organizației, parte din proiectul „DIANTHUS REstart – viziune, planificare, progres”, derulat cu sprijinul programului Acceleratorul Schimbării Sociale. Întâlnirea, facilitată de un expert extern, a reunit membrii și colaboratorii asociației pentru a stabili direcțiile majore de dezvoltare pentru perioada 2025–2027.

Procesul de planificare s-a bazat pe analiza nevoilor comunității realizată printr-un sondaj la care au răspuns 194 de persoane din Mediaș și localitățile învecinate. Rezultatele acestuia au arătat că oamenii își doresc mai multe activități în natură, evenimente sportive, acțiuni ecologice și momente de socializare care să apropie generațiile.

În urma întâlnirii, echipa DIANTHUS a conturat trei axe strategice care vor ghida activitatea organizației în următorii ani:
• Natură & Mediu – drumeții, plantări, ecologizări și acțiuni de conștientizare ecologică;
• Mișcare & Sănătate – activități sportive, competiții de masă și promovarea unui stil de viață activ;
• Socializare & Cultură – evenimente comunitare, activități educative, tabere și serii tematice.

„Ne dorim ca DIANTHUS să redevină o prezență activă în viața comunității, prin activități care aduc oamenii împreună și îi reconectează cu natura. Planul strategic ne oferă o direcție clară și ne ajută să construim o echipă puternică de voluntari care să ducă mai departe spiritul DIANTHUS”, a declarat Feri Teglaș, președintele Asociației de Turism și Ecologie DIANTHUS.

Totodată, asociația a lansat un apel deschis pentru voluntari care doresc să se implice în activitățile organizației. Sunt disponibile mai multe roluri – responsabil comunicare, responsabil resurse umane (voluntary) și responsabil fundraising și proiecte. Voluntarii vor avea ocazia să participe la activități practice, să învețe lucrul în echipă și să contribuie la proiecte cu impact real în comunitate.

Cei interesați pot completa formularul disponibil la https://forms.gle/xRufHEkq9KBPJPTZ8 iar detalii despre fiecare responsabilitate gasesc pe pe www.dianthus-medias.ro și pe pagina oficială de Facebook.

Proiect derulat cu sprijinul primit în cadrul programului Acceleratorul Schimbării Sociale, o inițiativă comună a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) și a Asociației pentru Relații Comunitare (ARC), susținută de OMV Petromși Iulian Stanciu. (https://www.fdsc.ro/Programe_Proiecte/acceleratorul-schimbarii-sociale/)

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentDincolo de performanță – Dan Popa, omul și antrenorul care respiră baschet la CSM Mediaș
Articolul următorSportiva CSM Mediaș, Andreea Roșca triumfă la Saschiz: Locul 1 în Clasa 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.