Ajutoare din Germania pentru 90 de prichindei din Tirnava

0

ajutoare tirnava germaniaMotiv de mare bucurie pentru 90 de copii cu o situaţie materială precară, de la gradinița din Tîrnava. Aceștia au primit din nou ajutoare (rechizite, dulciuri şi obiecte de igienă personală), din partea Asociației “Pflegeaktiv Betreuung E.V” din Germania, care au constat în rechizite școlare în valoare de aproximativ 600 de euro.

Prichindeii au fost plăcut impresionați de ceea ce au primit, în condițiile în care părinții lor nu își permit din punct de vedere financiar să le cumpere rechizitele primite.

Asociația reprezentată de Heide Henz, strânge diverse sume de bani de la oamneni obișnuiți din orașul în care dânsa locuiește, Schlusselfeld, care mai apoi sunt folosite în scopuri caritabile, cum a fost și acest caz.

Este cea de-a patra oară când reprezentanții asociației vin cu ajutoare în localitatea sibiană. Timp de 24 de ani au sprijinit Mediașul cu ajutoare umanitare, însă din 2014 au schimbat locația, fiind luată sub “aripă” localitatea Tîrnava.

Prin sprijinul primarului Pleiner Norbert şi implicarea consilierului personal al acestuia, Mihai Feisan, reprezentanţii Asociaţiei au venit din Germania cu ajutoare şi în 2016, aceștia urmând să revină și cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ