Astăzi se reunește echipa de baschet a CSM Mediaș

0

Echipa de baschet a clubului medieșean se reunește astăzi, 21 august, la Sala Sporturilor din Mediaș.

Pregătirea se va realiza doar pe plan local, programul meciurilor amicale urmând a fi stabilit în perioada următoare de către staff-ul tehnic.

„Începem pregătirea pentru noul sezon, unul mult mai dificil decât cel trecut. Sperăm să fim mai competitivi. Am luat de la echipa de juniori niște jucători foarte tineri pe care vrem să îi inregimentăm, să facă pasul spre echipa de seniori și să vadă care este nivelul și ce înseamnă o echipă profesionistă. Sperăm ca în viitorul apropiat să facă parte din lotul de bază al echipei noastre. Suntem în discuții cu mai multe echipe pentru a organiza jocuri amicale. Pregătirea va avea loc doar la Mediaș, atât fizică cât și tehnico-tactică. În zilele următoare vom stabili exact programul meciurilor de pregătire.” a declarat tehnicianul Mihai Popa.

În perioada următoare, clubul urmează să mai transfere cel puțin doi jucători.

Așa cum a declarat și tehnicianul Mihai Popa, lotul echipei va fi completat de patru juniori.

Aceștia sunt: Răzvan Gabor, Andrei Albu, Teo Dăbău și Rareș Hancaș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ