Clubul lansează noi grupe de inițiere în șah, dedicate copiilor cu vârste între 6 și 9 ani.Mai mult decât un simplu joc, șahul este un sport al minții care contribuie la dezvoltarea concentrării, logicii, răbdării, disciplinei și capacității de a lua decizii.
Potrivit antrenorului secției de șah a CSM Mediaș, Emil Deliman, antrenamentele se desfășoară fizic, în grupe restrânse, astfel încât fiecare copil să beneficieze de atenție și îndrumare adaptate nivelului său de pregătire.
Cei mici vor porni de la primele noțiuni și mutări, urmând treptat un traseu care îi poate conduce către participarea la competiții.
„De la primele mutări până la primele competiții, construim împreună viitorul șahului medieșean”, transmite la rândul său Rodica Văcar, director CSM Mediaș.
Prin aceste noi grupe, CSM Mediaș își propune să le ofere copiilor oportunitatea de a descoperi un sport care îi ajută să gândească strategic, să aibă răbdare și să își dezvolte încrederea în propriile decizii.
Informații și înscrieri pe WhatsApp: 0740 486 429
Dacă vrei ca micuțul tău să descopere șahul și să facă primii pași într-un sport al minții, CSM Mediaș vă așteaptă!
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








