Având în vedere măsurile adoptate prin Hotărârea nr. 37/28.07.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 la nivelul spațiilor/activităților unde există risc crescut de infectare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, întrunit în ședința extraordinară din data de 31.07.2020, a hotărât că începând cu data de 03.08.2020, orele 00:00, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, ca măsură de prevenire și limitare a răspândirii SARS-CoV–2.
Măsura se va aplica, conform Hotărârii, pentru toate persoanele, inclusiv pentru copiii care au împlinit vârsta de 5 ani, în următoarele locuri:
– Piețele agroalimentare cu program zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00 – 18:00 și permanent sâmbăta și duminica;
– Piețele agroalimentare cu program săptămânal – în ziua desfășurării, pe întreaga perioadă;
– Piețele volante/piețele mixte – pe întreaga durată a desfășurării;
– Târguri generale/specializate – pe întreaga durată a desfășurării;
– Bâlciuri/festivaluri tematice – pe întreaga durată a desfășurării;-
– Stațiile de autobuz, peroanele din stațiile de cale ferată, autogări, Aeroportul Internațional Sibiu zona de parcare, stațiile de îmbarcare transport pe cablu (Bâlea Cascadă, Bâlea Lac și Păltiniș) – pe perioada staționării și îmbarcării;
– Pe perioada desfășurării ceremoniilor funerare;
– Grădina Zoologică Sibiu – în zonele cu potențial de aglomerare (casa de bilete, zona chioșcurilor și tarabelor, zona lacului de agrement), în zilele de sâmbătă și duminică;
– Parcuri – în zonele de socializare (mese pentru jocul de șah – Parcul Astra, etc.);
– Evenimente culturale organizate în spații deschise – atât pentru participanții la eveniment, conform legislației în vigoare, dar și pentru persoanele aflate în trecere care aleg să staționeze temporar în apropierea zonei delimitate a evenimentului.
„Deși la nivelul județului Sibiu nu ne confruntăm cu o creștere alarmantă, totuși numărul de cazuri crește de la o zi la alta, motiv pentru care noi toți, trebuie să fim responsabili și preventivi, astfel că, trebuie să respectăm cu strictețe toate măsurile de prevenire date de autorități. Este important să conștientizăm că prezența virusului SARS CoV-2 în viețile noastre, poate genera o serie de efecte nedorite, iar pentru a preveni răspândirea acestuia trebuie să acționăm responsabil. Prin hotărârea luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor cetățenilor, asupra faptului că ne aflăm în stare de alertă, iar respectarea măsurilor de protecție individuală poate duce la diminuarea răspândirii virusului SARS CoV-2 în comunitate. Județul Sibiu este iubit de noi, dar și de turiști, motiv pentru care, o atitudine preventivă are scopul doar de a proteja comunitatea sibiană. Dragi cetățeni, vă doresc multă sănătate și vă rog să vă protejați!” transmite Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.
Responsabilitatea aplicării măsurilor adoptate în hotărâre revine instituțiilor prevăzute de legislația în vigoare.