Regizat de Vlad Păunescu, SCARA are în distribuție actori consacrați, dar și noile vedete ale scenelor bucureștene
Sibiu, 18 octombrie 2021. SCARA urmărește parcursul unui tânăr venit din provincie la București, unde devine unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, un star al anilor ’80, iar apoi o figură marcantă a evenimentelor din jurul Revoluției și Mineriadei. Inspirat din fapte reale, filmul este construit pe mai multe planuri și surprinde perfect o epocă: viața în teatrele bucureștene și magia din jurul unui spectacol legendar (Karamazovii, de la Teatrul Nottara), demolările bisericilor de către comuniști sau zbuciumul interior al personajului principal, un rebel tot mai constrâns de regim. Distribuția filmului este condusă remarcabil de Eduard Trifa, aflat la primul rol principal în lungmetraj, după ce a devenit cunoscut pe scenele de teatru din București:
„E important ca toți să înțelegem gravitatea pasivității și cred că Scara ne arată foarte bine care sunt efectele tăcerii, dar și ale rebeliunii. Am jucat un om din aceeași branșă, un actor, deci multe din trăirile lui – de la drumul din provincie până în București, intrarea într-un teatru nou, adaptarea la un nou colectiv – le-am simțit și eu. Chiar dacă vremurile pe care personajul le trăiește au fost mult mai complicate decât cele pe care le trăiesc eu, am încercat să înțeleg și să redau pe ecran revolta lui Andrei – în fața regimului, în fața oamenilor – dar și revelația din final, care l-a apropiat definitiv de credință”.
Trailerul filmului poate fi urmărit aici.
Pe 22 octombrie, ora 19:00, la Centrul cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare, va avea loc o proiecție specială a filmului SCARA, urmată de un Q&A cu regizorul Vlad Păunescu și o parte din echipa de actori.
Distribuția SCARA numără peste 80 de personaje și este completată de actori tineri ca Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeș sau Ioana Bugarin, dar și de actori consacrați: Horațiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Nicodim Ungureanu, Ion Andrei Ionescu, Magda Catone sau Dragoș Galgoțiu (regizor de teatru aflat la debut ca actor în lungmetraj).
Regizorul Vlad Păunescu dedică acest film tuturor făcătorilor de spectacole:
„Am trăit și eu și soția mea Oana Păunescu (care semnează costumele filmului) printre actori, regizori, creatori de teatru, film sau artă. Dorința mea a fost să le dedicăm lor acest film. Le mulțumesc că există, pentru că fără ei nu aș fi existat nici eu, nici soția mea. Am ales să spun această poveste pentru că face parte din trecutul meu, am trăit acele vremuri, alături de oamenii a căror destine am încercat să le transpun acum pe ecran. Cred că este o istorie importantă, care trebuie știută mai ales de tinerii născuți după Revoluție, ca să nu se mai repete”.
Scenariul filmului este semnat de Vlad Păunescu și Constantin Chelba , scenografia de Sorin Dima, iar costumele de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian, iar montajul le aparține Corinei Stavilă și lui Mihai Cosmin Popa.
SCARA a avut proiecții sold-out la TIFF și la TIFF Oradea, iar din 15 octombrie va putea fi vizionat în cinematografele din toată țara.
SCARA este o producție Castel Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Distribuit de Transilvania Film.