Explicația pentru retragerea de urgență din farmacii a medicamentului Eurespal

0

Unul dintre cele mai folosite medicamente împotriva tusei, la copiii de peste 2 ani, şi la adulţi, este retras de pe piaţă de urgenţă.

Agenţia Naţională a Medicamentului a confirmat decizia producătorului, de a opri vânzarea “Eurespal” – sirop şi tablete. Potrivit autorităţilor franceze, care au declanşat retragerea produsului, există indicii ca substanţa activă din medicament ar provoca tulburări de ritm cardiac.

Oprirea de la vânzare în regim de urgenţă a fost iniţiată de Autoritatea Franceză a Medicamentului, care a suspendat autorizaţia de punere pe piaţă pentru un produs împotriva tusei, folosit frecvent în boli respiratorii. În urma testelor care au vizat acest preparat al laboratoarelor Servier, “a fost identificat un potenţial efect al substanţei active, “fenspirida”, privind apariţia tulburărilor de ritm cardiac.”

În aceeaşi zi, decizia de retragere a fost anunţată de producător în toate ţările în care era vândut medicamentul, sub diferite denumiri comerciale. În România, unde “Eurespal” este recomandat masiv în bronşite şi pneumonii, notificarea a ajuns în farmacii săptămâna trecută.

Sursă text: Știrile Pro TV

Articolul precedentAcE�iuni pe linia combaterii comerE�ului cu produse contrafA?cute
Articolul următorWhatsApp lansează noi funcții care îți vor face viața puțin mai ușoară
Daniel DĂBĂCAN
Redactor-Șef; Telefon: 0754.460.460; Fax: 0369.819.172; E-mail: contact@obiectivmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.