Festivalul Berii aduce la Mediaș în perioada 19-21 august 2016 un week-end plin de activități recreative, concerte și momente pentru întreaga familie! Organizatorii așteaptă medieșenii la festival, un eveniment încărcat de voie bună, distracție și concerte în fiecare seară.
Voia bună pentru cei mici va fi asigurată de cel mai mare și frumos parc de distracții: trenulețe, castele, topogane gonflabile și carusele, iar pentru părinți organizatorii au pregătit concerte în fiecare zi și grătare încinse la maxim și stropite cu bere rece din belșug.
Aici poți vedea o galerie foto din Piața Corneliu Coposu.
Organizatorii promit un week-end plin de distracție!
„Pe lângă toate aceste surprize, vom aduce pentru voi zeci de comercianți veniți din toate colțurile țării ce vă vor oferi cele mai gustoase bucate, sarmale, cărnuri afumate, cozonaci, preparate ungurești, cele mai bune vinuri asezonate lângă diversitatea de preparate, brânzeturi, Kurtos Kalacs, turtă dulce şi minunate exponate lucrate manual de meşteri populari, a căror măiestrie dau viaţă amintirilor. Iar ca ospăţul să fie deplin vă aşteptăm cu adevătare produse tradiționale: plăcinte şi cozonaci din toate zonele ţării, dulciuri, afumături, brânzeturi, dulcețuri, zacuscă și multe altele”.
Spectacole de excepție în fiecare seară cu NICOLE CHERRY, COMPACT, ESTER, NARCOTIC SOUND, CHRISTIAN.D ȘI MAMASITELE, SHIFT, precum și nume sonore din folclorul tradițional: OVIDIU HOMORODEAN, MERIANA DEAC, IONUȚ FULEA și mulți, multi alții!
Evenimentul este organizat de către Autentic Events, cu sprijinul Primăriei Municipiului Mediaș.
Partener Oficial al evenimentului: Golden Brau
Parteneri Media: Radio Mediaș, Radio Ring Mediaș și Obiectiv Media.
Intrarea este liberă pentru toți cei ce doresc să petreacă câteva ore de relaxare și divertisment!