Ciclismul medieșean continuă să confirme la nivel național, iar sportivii CSM Mediaș s-au remarcat în weekend la Turul Ciclist al Clujului, una dintre cele mai importante competiții de șosea din calendarul Federației Române de Ciclism.
Desfășurată la Cluj-Napoca și contând totodată ca etapa a II-a a Cupei României de Șosea, competiția a reunit cei mai buni rutieri din țară, de la cadeți și juniori până la categoriile U23, Elite și Masters. Sportivii CSM Mediaș au fost din nou la înălțime, reușind două clasări pe podium și rezultate consistente în probele disputate.
Cel mai bun rezultat al delegației medieșene a fost obținut de Lorenzo Ștefan Cătană, care a avut un weekend excelent la categoria cadeți (U17).
În proba de fond, desfășurată pe distanța de 110 kilometri, cu o diferență de nivel de 2.280 de metri, acesta a încheiat cursa pe locul al doilea, fiind foarte aproape de victorie, cu timpul de 1:24:07.09.
Evoluția foarte bună a continuat și în proba de circuit, disputată pe 13 tururi a câte 2,5 kilometri, unde sportivul CSM Mediaș a urcat din nou pe podium, cucerind medalia de bronz, după ce a încheiat cursa în 40:17.19.
La categoria U23, Matei Frîncu a avut, la rândul său, o prestație constantă. Sportivul medieșean s-a clasat pe locul 8 atât în cursa de fond, pe care a terminat-o în 3:39:29.49, cât și în proba de circuit, unde a fost cronometrat în 59:27.98, confirmându-și valoarea într-una dintre cele mai disputate categorii ale competiției.
Rezultatele obținute la Turul Ciclist al Clujului confirmă forma bună a sportivilor pregătiți la CSM Mediaș și reconfirmă prezența clubului printre echipele care contează în ciclismul românesc.
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








