Muzeul ASTRA, 3 stele în Ghidul Michelin 2019

0

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, este recomandat turiștilor din toată lumea și notat cu trei stele în ediția tipărită a Ghidului Michelin din acest an. ,,Muzeul ASTRA este dovada vie a faptului că investiţiile în muzee, atunci când  sunt însoţite de profesionalism, produc efecte nu doar la nivel local sau regional, ci chiar pe plan international”, așa sună o parte din descrierea făcută Muzeului ASTRA de către autorii Ghidului Michelin.

,,Pentru noi aceste trei stele Michelin reprezintă confirmarea muncii noastre de a menține Muzeul ASTRA  în topul preferințelor turiștilor din țară și din străinătate. Ca și repere, intră aici atelierele interactive prin care sunt redate meșteșugurile autentice, dar și componenta educațională și de patrimoniu. Este cunoscut faptul că aceste trei stele Michelin se acordă după anul 1930 pentru  <<o bucătorie excepțională, ce merită să faci o călătorie până acolo>> . Cum nimic nu este întâmplător, Muzeul ASTRA reprezintă de ani buni un pol al gastronomiei românești. Spre exemplu, numai în 2018 au fost puse aici  în scenă peste 200 ateliere și demonstrații culinare în avanpremiera Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. In același timp, sperăm noi, autoritățile locale, județene și naționale vor conștientiza importanța instituțiilor de cultură în devoltarea societătii și mai ales a turismului cultural și vor lua măsuri concrete de a investi în infrastructura culturală și cea umană”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager general Muzeul ASTRA.

Distincția este una foarte importantă, mai ales că Muzeul ASTRA se află printre cele trei instituții de cultură din țara noastră notate cu trei stele. Alte nouă instituții culturale reprezentative din România au primit două stele.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentEffective chnlove Secrets Around The Usa
Articolul următorComparing Speedy Products In is edubirdie legal essaysrescue

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.