Noul Kaufland din Mediaș s-a deschis. K-Scan și 10 case Express, printre facilitățile noii locații din cartierul Automecanica.
Un nou magazin Kaufland și-a deschis astăzi porțile la Mediaș, pe strada Aurel Vlaicu nr. 33F, în cartierul Automecanica. Este cel de-al doilea magazin Kaufland din municipiu, iar noua locație aduce în această parte a orașului atât un supermarket de mari dimensiuni, cât și o galerie comercială cu mai multe magazine și servicii.
Noua unitate a generat aproximativ 75 de locuri de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea zonei și oferind noi oportunități de angajare pentru locuitorii din Mediaș și din împrejurimi.
K-Scan și 10 case Express
Printre elementele care ies în evidență la noua locație se află soluțiile dedicate cumpărăturilor rapide. Clienții pot utiliza sistemul K-Scan, iar magazinul dispune de 14 case de marcat, dintre care 10 sunt case Express, în timp ce alte 4 sunt case convenționale.
Prin aceste soluții, clienții au posibilitatea de a-și eficientiza cumpărăturile și de a reduce timpul petrecut la case.
Magazinul include raioane de legume și fructe proaspete, produse congelate, drogherie și produse nealimentare, precum și o brutărie și o zonă cu servire asistată. Vitrina cu servire asistată are peste 17 metri.
La rafturile de panificație sunt disponibile și produse de la producători locali, printre mărcile menționate numărându-se Eldi, La Casa, Zenit și Cen.
Galerie comercială cu mai multe servicii
Odată cu supermarketul a fost deschisă și o galerie comercială care reunește mai multe magazine și servicii.
Printre acestea se numără Dr. Max, farmacie, The Bean, cafenea, Inmedio, La Strada, cu produse de tip fast-food, Sinsay și Băcănia Merindele Au Gust, unde sunt disponibile produse de la producători locali.
Clienții au la dispoziție și servicii SelfPay, un ATM Euronet, serviciul de schimb valutar Costacos Exchange, precum și lockere pentru colete de la Sameday, DPD și GLS.
În exteriorul magazinului este amenajată și o zonă Grill, unde sunt disponibile mai multe produse preparate pentru clienți.
242 de locuri de parcare
Noul Kaufland dispune de o parcare generoasă, cu 242 de locuri.
Dintre acestea, 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 8 sunt rezervate părinților, iar două locuri sunt dotate cu stații de încărcare pentru autoturisme electrice.
Pentru cei care se deplasează cu bicicleta au fost amenajate 20 de locuri pentru biciclete.
Un nou punct comercial pentru cartierul Automecanica
Deschiderea noului magazin reprezintă o schimbare importantă pentru cartierul Automecanica și pentru locuitorii zonelor învecinate.
Oamenii din această parte a municipiului au acum acces, mai aproape de casă, la un supermarket de mari dimensiuni, dar și la farmacie, cafenea, magazine și mai multe servicii reunite în aceeași zonă.
Noua locație Kaufland este situată pe strada Aurel Vlaicu nr. 33F, Mediaș.
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








