Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Dumitru Croitoru”, al județului Sibiu are în dotare 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 2 dintre acestea se află în dotarea Detașamentului Sibiu și 1 la Secția de Pompieri Mediaș.
În ceea ce privește perna pneumatică de salvare de la înălțime (saltea) există una singură, care se află la Sibiu, a declarat pentru Obiectiv Media, slt. Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Autoscară Iveco Magirus la Mediaș
„Detașamentul de Pompieri Mediaș este dotat din 2018 cu o autoscară Iveco Magirus, de 32 de metri, cu nacelă șilift. Este capabilă sa intervină și să evacueze persoane inclusiv de la etajul 10 al clădirilor. Singura problemă ar fi parcarea autoturismelor cetățenilor într-un mod în care să blocheze calarea și folosirea autospecialei de care dispunem”, a declarat Mr. Alin Bădilă, comandant de detașament Mediaș.
La nivel național avem 4 astfel de perne (saltele).
Raed Arafat va da explicații publice pentru acest lucru
„Este inadmisibil ca inspectoratele pentru situații de urgență să nu fie dotate cu o astfel de pernă pneumatică (…) Sunt doar 4 astfel de perne la nivel național. Este inadmisibil”, a declarat, miercuri ministrul de interne Lucian Bode, potrivit Hotnews.
Întrebat dacă a discutat și cu șeful DSU, Raed Arafat, despre lipsa acestor dotări, Bode a răspuns:
„Cu dânsul am vorbit și dânsul va da explicații publice de ce nu au achizionat aceste perne pneumatice până acum”.