Pachete oferite la Ighișul Nou cu scop de mită electorală

0

Azi, în jurul orei 13,10, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în localitatea Ighișul Nou, două persoane împart pachete sătenilor cu scop de mită electorală.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș s-au deplasat la fața locului unde au identificat trei persoane care, în cursul acestei zile, primiseră de la doi bărbați pachete conținând dulciuri și rechizite.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale in rem privind săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, în conformitate cu prevederile articolului 386 aliniatul 1 din Codul Penal.

În continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, polițiștii medieșeni desfășoară cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentUSR PLUS, votul tău pentru o Românie fără hoție (P.E)
Articolul următorI.T.M. Sibiu verifică unităţile care desfăşoară activităţi cu articole pirotehnice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.