Primarii, instruiti in domeniul situatiilor de urgenta

0

Instruire primari 1Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfășurat, astăzi, 16 martie a.c., activitatea de instruire a primarilor în domeniul situațiilor de urgență, în conformitate cu programul de pregătire aprobat de către Prefectul județului Sibiu, pe anul 2015.

Astfel, luni, începând cu ora 09.00, comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu și specialiști ai Serviciului Protecție Pregătire și Educație Preventivă a Populației s-au întâlnit cu primarii localităților din județ.

În cadrul activității s-au pus în discuție obligațiile primarilor în situații de urgență, precum și necesitatea și importanța operaționalizării și funcționării serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Celor prezenți le-au fost prezentate situația operativă de la nivelul județului, din anul 2014, cu accent pe numărul de intervenții la care au participat serviciile voluntare pentru situații de urgență. De asemenea, au fost abordate teme legate de modul în care se realizează managementul situațiilor de urgență la nivelul administrației publice locale și aspecte legate de dimensionarea și dotarea structurilor serviciilor voluntare pentru situații de urgență, actele normative care le legiferează activitatea, precum și  organizarea pregătirii profesionale a tuturor membrilor serviciului voluntar.

Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru a sublinia importanța informării preventive a populației și aportul pe care serviciul voluntar pentru situații de urgență îl are în această direcție.

Scopul ședinței a fost de instruire a primarilor cu privire la obligațiile pe care aceștia le au în situații de urgență, urmărindu-se în același timp, îmbunătățirea și chiar perfecționarea cunoștințelor specifice fiecărui tip de risc prezent în unitatea administrativ-teritorială.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentPagina de Facebook a lui Iohannis a atins 1,5 mil. de like-uri
Articolul următorPui de maimuta, noul membru al Gradinei Zoologice Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.