Scena principala a Festivalului ARTmania revine in Piata Mare

0

ART MANIA 2Festivalul ARTmania atrage în fiecare an mii de turiști la Sibiu și se află într-o permanentă dezvoltare și adaptare, organizând la aniversarea de zece ani principalele concerte internaționale în Piața Mare, cu acces gratuit, în zilele de vineri și sâmbătă, 31 iulie și 1 august 2015.

Piața Mare, principalul obiectiv turistic al cetății medievale pentru publicul festivalului, este locul unde au concertat în ultimii nouă ani cele mai frumoase proiecte muzicale din universul muzicii Rock și Metal.

Programul concertelor din Piața Mare va urma structura clasică cu trei formații internaționale pe seară, începând de la ora 19:00. Apocalyptica, Anathema, Clan of Xymox și Saturnus sunt principalele formații confirmate pentru Sibiu, trei dintre ele concertând pentru prima dată la festival.
Organizatorii oferă zece Meet&Greet-uri cadou participanților care vor demonstra la Sibiu în timpul festivalului, cu ajutorul biletelor păstrate, zece ani de prezență la ARTmania Festival Sibiu.

Cei mai dedicați fani ai festivalului care și-au achiziționat abonamente în avans le pot transforma în promoționalele aniversare realizate special pentru cea de-a zecea ediție sau pot opta pentru rambursare.

Toate informațiile necesare sunt comunicate pe website-ul oficial al festivalului, în pagina http://fan.artmaniafestival.ro.

Festivalul va promova și în acest an numeroase evenimente culturale derivate din cultura rock, în săptămâna 27 iulie – 2 august, sub deviza “10 ani de ARTmania Festival” powered by Tuborg.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentCastigatorul invitatiei duble la spectacolul lui Florin Piersic
Articolul următorVrei sa mergi la spectacolul de folclor religios „Hristos a inviat” ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.