Cetatea Medievală din Sighișoara, inclusă din anul 1999 în patrimoniul mondial UNESCO, va găzdui, în perioada 25 – 27 iulie 2025, cea de-a 30-a ediție a Festivalului Medieval, unul dintre cele mai importante și apreciate evenimente culturale din România. Ediția aniversară promite trei zile în care istoria, tradițiile și spectacolele medievale vor readuce la viață atmosfera de odinioară.
Vizitatorii vor avea ocazia să pășească într-o lume a cavalerilor și domnițelor, să admire parade și reconstituiri istorice, demonstrații de luptă, spectacole de muzică și dans medieval, dar și să descopere meșteșuguri tradiționale în cadrul târgului de artizani. Organizatorii pregătesc un program variat, destinat atât turiștilor, cât și iubitorilor de istorie și cultură.
Festivalul Medieval de la Sighișoara este recunoscut pentru atmosfera sa autentică și pentru faptul că transformă una dintre cele mai bine conservate cetăți medievale din Europa într-o veritabilă scenă a Evului Mediu. De-a lungul celor trei decenii, evenimentul a atras zeci de mii de vizitatori din țară și din străinătate, consolidându-și statutul de reper al calendarului cultural estival.
Pe parcursul celor trei zile, Cetatea Sighișoarei va deveni locul de întâlnire al cavalerilor, domnițelor, menestrelilor și meșteșugarilor, oferind publicului o experiență unică, în care trecutul și prezentul se îmbină într-un decor medieval autentic.
Programul Festivalului poate fi consultate la acest link:
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








