Activitatea Serviciului Județean Anticorupție Sibiu, structură din cadrul Direcției Generale Anticorupție, pentru anul 2020, s-a desfășurat pe trei paliere – investigații, anchete și prevenire, și a avut ca principale repere profesionale consolidarea capacității de combatere a corupției, în paralel cu prioritizarea demersurilor preventive către zonele identificate cu riscuri și vulnerabilități în domeniu.
Eforturile depuse de lucrătorii S.J.A. Sibiu au fost îndreptate către îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor asumate de către D.G.A. prin Planul unic de activități şi subsecvent, prin planurile semestriale de muncă întocmite la nivelul serviciului. În cele ce urmează descriem principalele repere care definesc activitatea serviciului pe parcursul intervalului de referință:
Activităţile preventiv-educative desfășurate în anul 2020 au condus la o sensibilizare mai mare a lucrătorilor Ministerului Afacerilor Interne cu privire la conştientizarea riscurilor la care se expun în situațiile în care săvârșesc fapte de corupție, în condițiile în care acestea au fost adaptate și organizate cu respectarea tuturor dispozițiilor și măsurilor luate în scopul limitării și prevenirii situațiilor de risc ce puteau afecta siguranța și sănătatea personalului M.A.I.
Chiar și în contextul situației pandemice, pe parcursul anului 2020 au fost organizate și desfășurate, în colaborare cu alte instituții publice și societatea civilă, un număr de 77 activități la care au fost prezenți 554 participanţi. Printre acestea se află studenți ai Academiei Forțelor Terestre Sibiu; cursanți ai școlilor de pilotaj; lucrători din cadrul polițiilor locale din țară; persoane examinate pentru redobândirea permisului de conducere; lucrători pe linia de muncă achiziții publice din cadrul unităților teritoriale ale MAI – ordonatori terțiari de credite; patrulele mixte mobile și fixe din municipiul Sibiu; lucrători din M.A.I., M.Ap.N. și Poliție Locală ce au asigurat paza centrelor de carantină, reprezentanți ai Camerei de Conturi Sibiu care au desfășurat activități de control privind desfășurarea achizițiilor publice la nivelul structurilor din M.A.I. în perioada stării de urgență; elevi aflați în practică la structurile teritoriale din M.A.I.; și lucrători din cadrul Centrul Chinologic Sibiu.
De asemenea, în scopul informării şi dezvoltării cunoștințelor și abilităților necesare adoptării unui comportament integru, au fost desfășurate cu lucrători M.A.I. un număr de 30 de activităţi de instruire şi de informare anticorupţie la care au participat 276 persoane.
Pentru creșterea vizibilităţii şi promovării imaginii instituţionale a DGA, precum şi pentru mediatizarea Call-Center anticorupţie 0800.806.806, au fost promovate mesaje de tipul ”Distanța socială ne desparte, integritatea ne unește” în zone publice cu vizibilitate mare din județul Sibiu, cu sprijinul Bibliotecii Județene Astra Sibiu și al unor societăți comerciale.
În contextul desfășurării, la nivel național, a proiectului „#Integritate 2020” – concurs de filme de scurt metraj cu tematică anticorupție, S,J.A. Sibiu s-a raliat măsurilor de promovare a concursului în majoritatea instituțiilor publice, prin transmiterea inclusiv a unor mesaje cu conținut preventiv – educativ, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu către unitățile școlare din județ.
Ca inițiativă proprie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, împreună cu grupul de iniţiativă COGITO, alcătuit din elevi de liceu din municipiul Sibiu şi un profesor coordonator din cadrul Colegiului Naţional „Octavian Goga”, au demarat în anul 2019 proiectul „D.A.C. – Decât AntiCorupţie”. În cadrul acestui proiect, în cursul anului 2020 a fost realizat și tipărit Mini Ghidul Anticorupţie pe înţelesul categoriei de vârstă al grupului ţintă, pentru promovarea unor valori morale consacrate şi formării unui comportament integru în rândul liceenilor. Ghidul va fi prezentat în liceele din judeţul Sibiu de către elevii realizatori şi ofiţerii de prevenire ai SJA Sibiu.
În cadrul activităţii de relaţii cu publicul au fost înregistrate și soluționate în termenul legal un număr de 25 petiţii şi 1 apel primite la linia telefonică gratuită anticorupţie, fiind consiliate sau primite în audienţă mai multe persoane.
În domeniul combaterii faptelor de corupţie, la nivelul S.J.A. Sibiu au fost înregistrate 28 de dosare penale, în care procurorii din cadrul unităţilor de parchet competente au dispus 83 ordonanţe de delegare în baza cărora lucrătorii serviciului au efectuat activităţi de urmărire penală.
În cadrul acestor dosare au fost efectuate cercetări faţă de 17 suspecţi, şi au fost inculpate 20 persoane. Ca urmare a activităților procedurale executate, procurorii de caz din cadrul P. T. Sibiu au emis 5 rechizitorii pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Ca urmare a politicilor preventive, subliniem faptul că, la nivelul serviciului, au fost consemnate 3 situaţii în care lucrători ai ministerului au sesizat S.J.A. Sibiu, cu privire la intenţia unor persoane de a-i corupe în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Reamintim faptul că, la nivelul judeţului Sibiu, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu sediul principal în municipiul Sibiu, str. Revoluţiei, nr.4, telefon 0269/208322; 0269/208415, fax. 0269/208416 sau e-mail: sibiu.dga@mai.gov.ro.
Cetăţenii care vor să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de personalul MAI, se pot prezenta la sediul indicat mai sus, precum şi în cadrul programului de audienţe organizat la biroul S.J.A. Sibiu din incinta Instituţia Prefectului Sibiu, str. Andrei Şaguna, nr. 10 în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 1200-1500.
De asemenea, la nivelul Direcției Generale Anticorupție faptele de corupţie pot fi sesizate gratuit la Call-Center anticorupţie 0800.806.806. sau la adresa de e-mail petitii.dga@mai.gov.ro
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan