SONDAJ: Știați că există o asociație care se ocupă de câinii fără stăpân din Mediaș ?

2

Obiectiv Media vă invită să scrieți la finalul acestui articol, în secțiunea de comentarii, dacă știați de existența unei asociații / firme care se ocupă de câinii maidanezi de pe raza localității noastre.

Într-un răspuns oferit unei solicitări de presă, Primăria Mediaș anunță că a încheiat un contract în anul 2020 cu o „asociație specializată”, pe o perioadă de 4 ani și că „acțiunile de capturare a patrupezilor fără stăpân se desfășoară regulat de trei, patru ori pe săptămână, precum și la sesizarea cetățenilor”.

Tot municipalitatea spune că de la momentul încheierii contractului și până în prezent, au fost ridicați un număr de 242 de câini fără stăpân.

Numai că, foarte mulți medieșeni nu știu de existența unei astfel de firme și nu știu la ce număr de telefon pot apela în caz de nevoie. Am căutat pe internet și nu am găsit nici o informație cu privire la informarea cetățenilor privind anunțarea încheierii contractului și modalitățile sau persoanele de contact disponibile.

Este absolut firesc să comunici și să informezi cetățenii despre un astfel de contract, având în vedere că este un subiect de interes public și că avem cazuri grave întâmplate, în speță unul dintre ele este în momentul de față în instanță.

Așteptăm așadar răspunsurile dumneavoastră, iar în articolul următor vă voi comunica numele firmei, valoarea contractului, precum și persoana și numărul de telefon de contact al persoanei responsabile, după cum am aflat din răspunsul oferit de Primăria Mediaș.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentClaudiu Mureșan, senator USR PLUS: Cărămidă cu cărămidă, așa trebuie reclădită România noastră de calitate (P)
Articolul următorClaudiu Mureșan, senator USR PLUS: Avem așteptări mari de la noua conducere a ANMCS (P)
Daniel DĂBĂCAN
Redactor-Șef; Telefon: 0754.460.460; Fax: 0369.819.172; E-mail: contact@obiectivmedia.ro

2 COMENTARII

  1. Da, știam de existenta acestei firme! A fost foarte ușor sa ii găsesc, deoarece in cadrul primăriei, este un compartiment de ecarisaj, care au numărul de telefon afisat pe internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.