Strigăt de ajutor al SAJ Sibiu: „SALVAREA începe cu LINIA ÎNTÂI”

0

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu demarează campania: SALVAREA începe cu LINIA ÎNTÂI, o campanie menită să informeze și să promoveze recomandări pentru cetățeni, în această perioadă dificlă, marcată de pandemia de Coronavirus.

De asemenea, personalul medical aflat în Linia Întâi face apel la sibienii care pot să îi sprijine financiar, dar și la mediul privat, să sprijine financiar o campanie de achiziționare a materialelor sanitare.

În doar câteva zile, viața noastră s-a schimbat cu 180 de grade, din pricina unei pandemii nimicitoare care amenință întreg mapamondul. Autoritățile s-au mobilizat, au instituit starea de urgență, au introdus interdicții, în încercarea de a limita pe cât posibil, efectele devastatoare care se pot abate asupra românilor. Ne aflăm într-un război cumplit, în care cei din LINIA ÎNTÂI sunt cadrele medicale. Cei mai expuși, ar trebui însă să fie și cei mai protejați pentru că singura variantă în care noi toți putem avea o șansă în plus. In aceste momente este necesara cresterea nivelului de dotare in ceea ce priveste asigurarea echipamentelor de protectie adaptate riscurilor foarte mari cu care ne confruntam – materiale de protecție fără de care, cei din linia întâi sunt cei mai expuși, alături de categoriile vulnerabile de cetățeni.

”Zilele acestea sunt cumplite și cred că numai solidaritatea, adevărul și empatia ne mai pot salva. Pe lângă pandemia existenta, sistemul medical se confruntă cu multe lipsuri și suntem nevoiți să lansăm un strigăt tuturor celor din jurul nostru: cetățenilor le spunem să se protejeze, să stea în casă și să nu ne ascundă adevărul în cazul în care solicită un echipaj de urgență, companiilor și cetățenilor cu posibilități le adresăm rugămintea de a ne fi alături sprijinindu-ne cu donații pentru a ne putea achiziționa materiale de protecție pentru cadrele medicale, iar tuturor colegilor din Linia Întâi- sănătate, multă vigilență, tărie și energie. Fiți alături de noi!”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, Constantin Popescu.

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu numără, în prezent, 14 medici, 70 de asistenți medicali și 71 de ambulanțieri, organizați în patru substații (Mediaș, Agnita, Cisnădie și Tălmaciu) care asigură, în ture, nevoia în județul Sibiu. Stocurile de materiale de protecție, atât de necesare în această perioadă, sunt limitate, așadar, pe parcursul următoarelor zile ne propunem să facem apel la toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Aceste cadre medicale sunt primele expuse, în scenariul în care ne aflăm. Pe langă materiale de protecție e nevoie și de aparatură mai performantă care să ne permită efectuarea cu minim de expunere a unor manevre invazive.

E mare nevoie de ochelari, măști chirugicale, măști FFP3 sau standard N95, termometre non contact și videolaringoscoape.

Toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu pot face donații în contul Asociație De la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu, cu sediul in loc. SIBIU, strada Mărăști, nr.5, CUI: 30184649, IBAN: RO28BUCU1492232638017 RON, deschis la Alpha Bank Sibiu.

Informații pot fi obținute la telefon: 0269230194

Email: sibiusaj@yahoo.ro

Multă sănătate tuturor și nu uitați: SALVAREA începe cu LINIA ÎNTÂI!

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ