Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu caută un băiat în vârstă de 8 ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea copilului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.
La data de 18 august 2019, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, în seara zilei de 17 august, fiul său, MOLDOVAN CĂLIN SAMIR, în vârstă de 8 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Minorul ar fi plecat voluntar la cerșit.
Semnalmente : înălţime 1,50 m, greutate 29 de kg, păr șaten scurt, ochi căprui, ten măsliniu, constitutie atletică.
Nu prezintă semne particulare.
Obiecte vestimentare: În momentul plecării de la domiciliu, minorul purta un tricou de culoare albastru, pantaloni trei sferturi din material blue-jeans de culoare albastru și încălțăminte sport, adidași, de culoare alb și albastru.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest copil sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de urgenţă 112.
Minorul de 8 ani dispărut de la domiciliu a fost găsit de polițiștii din Dumbrăveni
În jurul orei 1300, minorul Moldovan Călin Samir, în vârstă de 8 ani, a fost găsit pe raza localității Șaroș pe Târnave.
Minorul a fost depistat de un echipaj din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni în imediata apropiere a locuinței unei rude și predat mamei acestuia.
În perioada în care a lipit de la domiciliu minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Reamintim faptul că la data de 18 august 2019, un bărbat a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că, în seara zilei de 17 august, fiul său, MOLDOVAN CĂLIN SAMIR, în vârstă de 8 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.