Locuitorii din satul aparținător Mediașului, Ighișul Nou sunt foarte supărați. O ploaie torențială de joi după-amiaza a lăsat urmări pe străzile din localitate. Apa a intrat în grădinile, curțile și casele locuitorilor, care spun că de vină pentru acest lucru sunt muncitorii de la E-On Gaz, care au spart trotuarele, și-au făcut treaba,, dar fără să le refacă. Totodată, oamenii spun că de vină sunt și cei de la apă-canal, care sparg și nu mai refac.
Cert este că șanţurile de scurgere fiind astupate, apa rezultată în urma ploii s-a scurs unde a vrut ea, iar ceea ce a ieșit se vede în materialul video de mai jos.
„În urma unei ploi torențiale care a durat aproximativ 15 minute, ighișul a devenit o adevarată mlaștină și asta datorită lucrărilor de apă și apă uzată, dar și a celor de la E-ON Gaz, care își defășoară în prezent lucrările în localitate. Muncitorii de la gaz au săpat efectiv toate străzile existente în localitate, au spart toate trotuarele, au instalat noile tuburi de gaze, dar au uitat să refacă după ei. Pe de altă parte, muncitorii de la apă fac același lucru, sparg tot și în urma lor Dumnezeu cu mila. Datorită acestor lucrări și din cauza că au acoperit toate șanțurile, apa rezultată în urma ploii s-a scurs pe drum, a intrat în grădinile, curțile și casele locuitorilor”, ne-a scris unul din localnicii Ighișului Nou.
De asemenea, oamenii se plâng că muncitorii lucrează doar 2 din cele 7 zile ale săptămânii.
„Ieri (joi), muncitorii au plecat acasă, că e weekend. Se întorc luni, deci joi, vineri, sâmbătă, duminică și luni, cinci zile de weekend au, lucrează marți și miercuri”, spune un alt localnic.
http://youtu.be/ESEnA3fpOO0