Dacă vrei să devii agent de ordine publică, începând cu data de 1 aprilie, s-a dat startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române.
La nivelul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu concursul de încadrare din sursă externă este organizat pentru ocuparea a 35 posturi de agent de poliție, specialitatea ordine publică, repartizate la posturile de poliţie comunală din judeţul Sibiu.
De asemenea, este organizat concurs pentru ocuparea unui post vacant de agent de poliţie prin reîncadrare ca poliţist, la Postul de Poliție Sadu.
Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale.
De asemenea, dacă nu ai fost polițist, dar îți dorești, poți deveni agent de ordine publică. Nu avem limită de vârstă!
Pentru a afla mai multe detalii, accesează pagina web oficială a Inspectoratului de Poliţie al Județului Sibiu, secţiunea Cariere.
De aici poți afla:
•condiţii (criterii în funcţie de înălţime: pentru femei: 1,60 m, pentru bărbaţi: 1.65 m);
•înscriere (în perioada 1 – 8 aprilie 2016);
•concurs (ce va avea loc la data de 14 mai 2016);
•probe sportive, („rezistenţă” şi „abdomene” pentru persoanele angajate din sursă externă şi „rezistenţă” pentru reîncadrări, cu bareme conform vârstei);
•documentaţia necesară dosarului de înscriere.
IMPORTANT!
În perioada 1-8 aprilie 2016, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 0900 – 1500, persoanele care doresc să participe la concursurile organizate pot depune cereri de înscriere la sediul Serviciului Resurse Umane al Inspectoratului de Poliţie al Județului Sibiu, situat în municipiul Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6. Dosarele de recrutare vor fi depuse, în volum complet, până la data de 15.04.2016, în zile lucrătoare.