Weinfest Golden Medias 2024 a sărbătorit vinul lui Dracula

0
                                                    CREDIT FOTO – DACIA FILM

In cadrul ediției aniversare a evenimentului anual Weinfest din Vechea Metropolă de vin a Transilvaniei, anul acesta a fost sărbătorit vinul din romanul “Dracula” scris de Bram Stoker în anul 1897. Golden Mediaș este vinul care apare în roman, iar perioada corespunde cu perioada în care la Mediaș activau pionierii replantării Europei cu viță de vie altoită, Caspari și Ambrosi.

Medieșenii și nu numai au avut parte de momente feerice în castel și au putut degusta vinurile de la cele 12 casute in care cramele si-au prezentat creațiile. Masterclasss-ul susținut de d-l. Profesor Dorin Popa, Presedintele Asociației Millesime de istorie, cultura si civilizație a vinului a adus multe detalii referitor la vin, considerat aliment cu memorie si drept de autor.

Suvenirurile cu Dracula, Transilvania, Vechea Metropolă de vin împreună cu muzica ambientală, gustările de la Hola Gourmet și alții, cantautorul Walter Ghicolescu împreună cu duetul Chisiu – soliști ai Operei Române, au completat serile superbe și atmosfera din castel.

Mulțumim Rheinmetall și Romgaz pentru implicarea în viața comunitătii, mulțumim tuturor sponsorilor, partenerilor, participanților și voluntarilor pentru susținere și participare la o inițiativă care se dezvoltă tot mai mult în fiecare an.

Vă așteptăm și în week-end 27-29 Septembrie la Mediaș în castel, la Oktoberfest Butique – un eveniment de promovare a micilor producători de bere artizanală și desigur ca in fiecare an in al treilea week-end din Septembrie, 19-21 Septembrie 2025 la Weinfest Mediaș.

“Mediaș – The core of Transylvania”, strategie de promovare multiconcept prezentată la Weinfest

În cadrul evenimentului Weinfest a fost prezentată strategia de promovare multiconcept dezvoltata pentru Medias de către Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei, strategie care cuprinde patru linii de promovare: Hermann Obert – parintele navigației spațiale, istoria gazului metan, cetatea Mediașului cu turnul Trompeților și istoria viticolă de peste 800 de ani.

De asemenea, a fost prezentat Turrepitz, paznicul cetății de pe turnul Trompeților, în patru ipostaze inedite, de astronaut, gazist, cavaler și somelier. Din aceste ipostaze, paznicul cetății de pe Turnul din Mediaș va întâmpina turiștii și le va prezenta fiecare din cele patru linii de promovare ale conceptului.

Fundația Hermann Oberth din Feucht – Germania, și-a prezentat susținerea printr-o scrisoare publică a Președintelui Fundației, d-l Robert Otto Adams. “Muzeul spațiului Hermann Oberth din Feucht și Casa memorială Hermann Oberth din Mediaș sprijină inițiativa d-lui Octavian Isailă și se bucură sa fie parte a ei.

“Pentru Weinfest Medias 2024 și startul strategiei multiconcept, transmitem cele mai bune urări și credem în succesul actiunii. Explorați împreună cu Turrepitz casa memorială din Mediaș, vă asteaptă o călătorie prin istoria spațială și veți putea descoperi viziuni pentru viitor” se precizează în documentul din Germania.

De asemenea, se așteaptă colaborări cu Muzeul Gazului Metan, Biserica Evanghelică Mediaș, autoritățile locale și județene, agențiile de turism, hoteluri, restaurante și alți parteneri care sunt implicați direct sau indirect în zona de promovare.

Organizatorii Weinfest Golden Mediaș 2024:

Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei
Asociatia Pusteblume Mediaș
Forumul Democrat German Mediaș
Asociatia Locului Natal

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ