Zece semne ca faci infarct: simptomele care iti pot salva viata

0

inimaDe cele mai multe ori, infarctul miocardic nu se instalează brusc, ci se insinuează treptat, transmiţând semnale organismului. Recunoaşterea acestor semnale, constituite de simptome, pot salva viaţa celor care le prezintă.

Infarctul miocardic nu are întotdeauna manifestările dramatice, tipice, pe care le vedem în filme, cu dureri ascuţite în piept care îl fac pe pacient să se prăbuşească. De multe ori, semnele infarctului sunt atât de discrete încât sunt trecute cu vederea chiar şi de către medici. Potrivit medicului cardiolog Minodora Bogdan, există, totuşi, câteva simptome care, dacă apar, trebuie mers urgent la cel mai apropiat spital.

10 semne că faci infarct:

1. Durerea retrosternală (în spatele sternului). Este cel mai frecvent simptom şi se manifestă ca o durere ascuţită în piept. Potrivit cardiologului, durerea apare, de regulă, la efort, dar nu este exclus ca ea să survină şi într-o perioadă de repaus.

2.Durerea iradiantă în gât – până în maxilar şi chiar în ureche sau în mâna stângă, cu afectarea mai acută a ultimelor două degete.

3.Transpiraţia care însoţeşte, uneori, aceste dureri. Este vorba, de regulă, de o transpiraţie rece şi lipicioasă. Tipică în afecţiunile cardiace este transpiraţia nocturnă.

4. Senzaţia de arsură la stomac (hiperaciditatea), fără să aibă legătură cu vreo afecţiune digestivă preexistentă sau cu un aliment mai acid consumat anterior.

5.Senzaţia de greaţă şi de vomă, care persistă mai multe ore, uneori zile.

6.O stare de oboseală care se instalează brusc şi care durează, în ciuda repausului, zile în şir, uneori săptămâni. Este un simptom care apare mai frecvent la femei.

7.Dificultatea în respiraţie, care nu apare în legătură cu o activitate fizică

8.Palpitaţii (accelerarea pulsului)

9.Ameţeli

10.Anxietate şi tulburări de somn, ce au în spate o nelinişte aparent inexplicabilă.

Adesea, unele dintre aceste simptome sunt puse pe seama unei răceli sau a unei banale dureri locale, motiv pentru care sunt trecute cu vederea. Cardiologul avertizează că prezentarea urgentă la medic este esenţială, întrucât, în cazul unui infarct miocardic cu supradereglare de segment ST, inima poate fi salvată dacă se acţionează în primele trei ore.

Medicul mai avertizează asupra necesităţii prevenţiei, în special prin renunţarea la fumat, precizând că, în cazul fumătorilor, din cauza afectării întregului sistem circulator, infarctul miocardic este, de cele mai multe ori, fatal.

Sursă text: adevarul.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ