„Caravana filmului românesc”ajunge mâine la Mediaş | Mircea Diaconu, invitat special

0

Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” ajunge, anul acesta, şi la Mediaş. Timp de trei seri, în perioada 28 – 30 iulie, în Piaţa Regele Ferdinand I, cu începere de la ora 21.00, vor fi prezentate filme pentru toate gusturile.

Programul proiecţiilor debutează vineri, 28 iulie, cu filmul muzical În fiecare zi mi-e dor de tine, regia Gheorghe Vitanidis, avându-i în rolurile principale pe Stela Popescu, Marin Moraru, Jean Constantin, Florin Piersic, Iurie Darie.

Sâmbătă, 29 iulie, publicul se va întâlni cu actorul Mircea Diaconu, invitatul special al „Caravanei filmului românesc” la Mediaş, care va fi prezent la proiecţia celor două filme în care deţine rol principal: Zâmbet de soare, regia Elisabeta Bostan şi Doar cu buletinul la Paris, regia Şerban Marinescu.

Zâmbet de soare“ este o comedie muzicală, care spune povestea unor elevi din clasa XII care „evadează”, prin intermediul muzicii, încercând să scape de stresul examenului de bacalaureat. Astfel, ei devin personaje de basm, iar profesorii lor devin zmei sau împăraţi… În această fantezie muzicală, alături de Mircea Diaconu, au roluri principale Bianca Brad şi Carmen Galin.

Doar cu buletinul la Paris“ este tot o comedie, însă una amară, care prezintă aventura personajului principal, profesorul de sport (Mircea Diaconu), care toată viaţa a economisit bani să ajungă la Paris. Dar care, printr-un complex de împrejurări, nu merge nici la Paris şi, în plus, rămâne şi fără bani. Filmul este o satiră la adresa societăţii româneşti, cu Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Florin Zamfirescu, Răzvan Vasilescu, Rodica Lazăr.

Concertul”, regia Radu Mihăileanu, va încheia, duminică, 30 iulie, seria celor trei seri de film românesc. Filmul este o coproducţie internaţională în care eroul principal, Andrei Filipov, dirijorul de renume internaţional ajunge om de serviciu al Teatrului Balșoi din Moscova. Dar, din iubirea uriaşă pentru muzică şi din loialitate faţă de prietenii din fosta orchestră, reuşeşte să meargă la Paris, pentru un concert care îi va redeschide drumul spre marile scene ale lumi. Filmul „Concertul” a primit numeroase premii sau nominalizări la prestigioase festivaluri internaţionale de film, precum European Film Academy Award sau Premiile César

Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care îşi continuă seria evenimentelor cultural-educative.

La Mediaş, proiectul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș.

Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

***

Programul proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” la MEDIAŞ este următorul:

Vineri, 28 iulie, ora 21.00 : ÎN FIECARE ZI MI-E DOR DE TINE

Regia: Gheorghe Vinanidis; Scenariul: Octavian Sava;

Cu: Stela Popescu, Marin Moraru, Jean Constantin, David Ohanesian, Alexandru Arșinel, Coca Andronescu, Iurie Darie, Florin Piersic, Teodora Mareș, Viorel Păunescu, Nae Caranfil, Emilia Popescu

Sâmbătă, 29 iulie, ora 21.00: ZÂMBET DE SOARE

Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;

Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ, Ileana Stana Ionescu, Rudy Rosenfeld, Vasile Muraru, Adrian Vâlcu, Adrian Ciobanu, Petrică Moraru, Medeea Marinescu

Invitat special: MIRCEA DIACONU

Sâmbătă, 29 iulie, ora 22.30:

DOAR CU BULETINUL LA PARIS

Regia: Şerban Marinescu; Scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu;

Cu: Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Nicodim Ungureanu, Adrian Titieni, Rodica Lazăr, Anca Sigartău, Cecilia Bârbora

Invitat special: MIRCEA DIACONU

Duminică, 30 iulie, ora 21.00:

CONCERTUL

Regia: Radu Mihăileanu; Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel; Blanc, Radu Mihăileanu

Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentRochii de vară adorabile, în tendințele modei din anul 2017
Articolul următorServus Transilvania Fest #3 | Își deschide din nou porțile la Biertan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.