Am votat astăzi în Senatul României pentru retragerea imunității parlamentare a fostulului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog.
Astfel, cu 98 de voturi ”Pentru”, 24 de voturi ”Împotrivă” și o abținere, solicitarea DNA a fost avizată.
Cred că actul de Justiție trebuie eliberat de orice obstrucții legate de imunitate și că doar prin acest gen de acțiuni ne îndreptăm spre o Românie fără hoție, cu principii ferme de echitate și dreptate pentru toți cetățenii.
Astfel, domnul Bodog își poate pleda cauza acolo unde trebuie, în instanță și nu în Parlament.
Pentru binele nostru, ca societate, îmi doresc ca domnul Florian Bodog să-și poată dovedi nevinovăția în cele din urmă, fiindcă doar în acest fel putem să recâștigăm încrederea oamenilor în politicieni.
Claudiu Mureșan, senator USR PLUS
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








