Claudiu Mureșan: Noul spital județean, un proiect vital pentru Sibiu, trebuie să continue! Memoriu către Comisia pentru Sănătate!

0

Astăzi, am transmis un memoriu membrilor Comisiei pentru Sănătate din Senat și președintelui acestei comisii, domnului Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel, solicitându-le sprijinul pentru realizarea noului Spital Județean Sibiu, proiect care trece prin momente complicate după decizia ministrului sănătății de a schimba criteriile de eligibilitate pentru finanțarea prin PNRR.

Am arătat că proiectul noului Spital Județean Sibiu este cel mai avansat proiect inclus în lista inițială transmisă Comisiei Europene de România și că păstrarea lui pe lista proiectelor care urmează a fi finanțate din surse puse la dispoziție prin Programul Național de Redresare și Reziliență este definitorie în prestarea de servicii medicale, atât pacienților din județul Sibiu, cât și celor din județele limitrofe, cum ar fi Brașov, Vâlcea, Hunedoara sau Alba, oferind servicii medicale care acoperă aproape toate specialitățile medicale.

În spital se desfășoară și activitate de învățământ medical, aici formându-se profesional studenții Facultăți de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga”.

În condițiile în care, recent, au apărut probleme în abordarea Ministerului Sănătății cu privire la criteriile de eligibilitate care vor sta la baza desemnării proiectelor finanțate prin PNRR, am transmis o interpelare Ministrului Sănătății dr Alexandru Rafila cerându-i să nu blocheze proiectul după ce acesta a fost inclus pe lista trimisă Comisiei Europene de România.

Memoriul trimis astăzi vine în completarea mesajului transmis în interpelare menționată și sper să aducă valoare adăugată procesului de aprobare.

În calitatea mea de senator și fost membru al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, dar și de cetățean al județului Sibiu, consider că soluția pentru îmbunătățirea actului medical în județul Sibiu și zonele adiacente o reprezintă construcția unui nou spital la Sibiu.

Cred cu tărie că după 165 de ani de la inaugurarea Spitalului Public din Sibiu, centrul țării trebuie să primească susținere pentru construirea unui nou spital modern, dotat corespunzător care poate oferi servicii medicale demne de anul 2022.

Fac încă un apel la toți politicienii din Sibiu, și nu numai, să fie alături de comunitatea sibiană și să susțină acest proiect esențial pentru zona de centru a României.

Claudiu Mureșan – Senator USR Sibiu | Președinte al Comisiei pentru Mediu din Senat

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedent𝗕𝗹𝗮𝗰𝗸𝗖𝗼𝗰𝗸 𝗰𝗼𝗳𝗳𝗲𝗲 te așteaptă în cetate, la Sighișoara Food Festival
Articolul următorChef Samuel Le Torriellec vine la Sighișoara Food Festival

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.