Claudiu Mureșan, senator USR PLUS: Vom vota pentru eliminarea reevaluării periodice în cazul persoanelor cu handicap ireversibil (P)

0
Cea mai absurdă umilinţă la care erau supuse persoanele cu deficienţe anatomice ireversibile este obligativitatea de a reveni la reevaluări periodice.
Colegii mei, parlamentarii USR PLUS, Robert Zob şi Radu Panait, au realizat un proiect de lege care să elimine acest act din „Absurdistan”. Astăzi, iniţiativa lor legislativă a trecut de Senat cu un vot unanim, aşa cum era şi normal, şi este foarte aproape de promulgare.
Am vorbit în plen despre această reparaţie legislativă şi despre faptul că este evident că certificatul de handicap eliberat de Comisia de evaluare în cadrul acestor persoane cu modificări structural anatomice ireversibile trebuie să fie permanent.
Până la urmă, este vorba de respectul și compasiunea pe care trebuie să le avem unii față de alții, în România de calitate pe care ne-o dorim cu totii.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentObiectiv Media și Losteria Papageno te invită la concursul săptămânal!
Articolul următorO nouă manifestare sub brandul Produs de Cluj, la Mediaș (P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.