Felicitări întregii echipe pentru acest proiect pe care îl consider esențial pentru economia românească.
După ce în toată perioada petrecută la minister am avut, alături de domnul ministru dar și de ceilalți colegi, zeci de întâlniri cu potențiali investitori care aveau nenumărate întrebări cu privire la potențialul economic din anumite zone.
Este clar că acest instrument, aflat acum la dispoziția tuturor, va duce cooperarea dintre public și privat la un alt nivel, vom putea discuta punctual pe toate avantajele/dezavantajele fiecărei zone și vom găsi mult mai ușor soluții.
Practic, toate informațiile economice vor fi acum disponibile în această platformă și inclusiv autoritățile locale vor putea să își contureze o strategie privind dezvoltarea economică.
Am spus încă de la început că trebuie să fim într-un permanent contact cu mediul privat, cu investitorii interesați să dezvolte noi capacități pe teritoriul României și acum iată că acesta este încă un exemplu.
Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președinte PSD Mediaș
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan








