Ministrul Educatiei da asigurari ca adeverintele pentru Bac sunt recunoscute si in strainatate

0

Ministrul Educaţiei îi linişteşte pe absolvenţii de liceu care doresc să se înscrie la o facultate din afara ţării. Remus Pricopie dă asigurări că adeverinţele eliberate în locul diplomelor de bacalaureat vor fi recunoscute de instituţiile de învăţământ din străinătate.

„Există un circuit internațional al informației privind tipul de documente pe care fiecare stat îl eliberează în diferite momente. Aici e vorba de promovarea bacalaureatului și documentul care atestă asta. Aceste adeverințe, introduse ca urmare a unei modificări făcute săptămâna trecută prin ordin de ministru, vor fi valabile în România și în străinătate”, a declarat ministrul Remus Pricopie în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

Actele urmează să fie eliberate începând de luni și vor fi valabile timp de un an, a spus ministrul. Adeverinţele pot fi folosite un an, timp în care se va clarifica situaţia legată de tipărirea diplomelor de bacalaureat.

Procurorii DNA au început o anchetă după ce au descoperit că firmă privată deţine monopolul pentru imprimarea documentelor.

„Exista o direcție a Ministerului și, după Revoluție, a devenit o instituție în afara ministerului, după care a devenit regie autonomă, statul acționar 100%, după care a trecut la Ministerul Economiei și a fost privatizată și între timp a devenit 100% instituție particulară. (…) De când s-au semnat primele convenții și până azi au apărut niște legi privind achizițiile și ne aflăm în afara acestui cadru legal”, a explicat Remus Pricopie.

Remus Pricopie a mai declarat că, în două săptămâni, guvernul va decide ce tipografie va imprima diplomele, dar că cel mai probabil va fi Imprimeria Naţională.

Meditații „instituționalizate”, plătite din fondurile structurale

Absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul în anii anteriori vor putea da examenul într-o a treia sesiune. Ministrul Educaţiei spune că atât ei, cât şi elevii de clasa a XII-a, vor putea beneficia de „meditaţii instituționalizate” plătite din fonduri europene.

„Constatăm că din cei care nu reușesc în anul absolvirii să promoveze, numărul celor care promovează în anul următor e foarte mic, 25-35%. Acești tineri nu mai au capacitatea să ajungă la nivelul de pregătire ca să treacă acest examen foarte serios”, a argumentat ministrul.

De această schimbare ar putea beneficia 200 de mii de absolvenţi de liceu care nu au promovat examenul de maturitate în anii trecuţi.

sursă text: www.digi24.ro

sursă foto: www.puterea.ro
sursă foto: www.puterea.ro

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ