Muzeul ASTRA intră în luna copilăriei

0

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, intră de la 1 iunie în luna copilăriei printr-o serie de evenimente speciale.

Pentru început, în acest weekend, în Muzeul în aer liber, va avea loc Târgul Național de Jucării, editia a XIII-a, dar transformat sub o altă abordare față de cum îl cunoaște publicul.

În acest scop, au fost pregătite trei trasee distractive, care vor fi puse gratuit la dispoziția tuturor copiilor sub forma unor quizuri antrenante.

,,Odată intrați în Muzeul ASTRA, cei mici preiau broșurile și creioanele colorate de la standuri special amenajate. Fiecare poate parcurge ce traseu dorește, notează indiciile și apoi la întoarcere, la intrarea principală, ei primesc o recompensă din partea noastră. Ne dorim foarte mult să fim alături de toți copii care vizitează Muzeul ASTRA. Astfel că inventăm noi modalități atractive și distractive prin care cei mici pot să descopere secretele muzeului nostru. Chiar dacă momentan nu putem organiza ateliere cu meșteri populari sau spectacole, ca în edițiile trecute, vizitatorii care vin aici cu mic cu mare trebuie să știe că prin astfel de acțiuni confirmăm faptul că suntem si rămânem un reper cultural-interactiv”, a declarat Raluca Andrei, educator muzeal Muzeul ASTRA

,,Vom face tot posibilul ca pe parcursul lunii iunie, în funcție de reglementările în vigoare, să aducem rând pe rând meșterii noștri dragi și jucăriile preferate ale copiilor. Între timp, puteți sprijini meșterii vizitând și achiziționând produsele lor autentice din Galeriile de Artă Populară din Pavilionul Muzeal Multicultural. Aici se regăsesc în mod sigur jocuri și jucării pe placul tuturor”, a declarat la rândul său, Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA

E important de știut pentru cei care vor să parcurgă cele trei trasee că acestea vor fi disponibile gratuit pe tot parcursul lunii iunie, tocmai ca fiecare participant să aibă timp să descopere toate indiciile de pe fiecare traseu.

Programul traseelor va fi cuprins zilnic între orele 10:00 și 18:00.

Luni, 1 iunie, la Muzeul ASTRA intrarea va fi gratuită pentru toți copii cu vârsta până la 18 ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ