Proiect inedit: Centrul de Informare si Asistenta in Afaceri – INFOBiz

0

Ciprian Faraon, sibianul care la doar 22 de ani a început la București o afacere devenită de succes, lansează astăzi pe piața un proiect pilot, Centrul de Informare și Asistență în Afaceri–INFOBiz. Cu o afacere pornită într-un apartament în cartierul Militari, cu multă energie și cu un asociat ce i-a devenit prieten, a ajuns unul dintre cei mai importanți jucători de piața materialelor publicitare.

„Armonia în afaceri este ca și cea dintr-o familie, daca echilibru se modifică atunci tot ceea ce ai construit se poate dărâma. Am început afacerea acum 15 cu Dan, un coleg de servici care între timp mi-a devenit un bun prieten și cu care discut în fiecare zi. Pentru că mi-am dorit întotdeauna să fiu un profesionist care își ia informațiile de la cei mai buni, am urmat programul de master româno–canadian, organizat de Academia de Studii Economice din București în parteneriat cu University of Ottawa. Acum am hotărărât să întorc în comunitate experiența, cunoștințele și valorile în care credem și am pornit în aceeași formulă, un proiect inedit care își propune să creeze cea mai importantă comunitate a oamenilor, pentru mediul de afaceri și pentru cetățeni“, a declarat Ciprian Faraon, președintele Centrului de Informare și Asistență în Afaceri INFOBiz.

INFOBiz este instrumentul de protecție împotriva abuzurilor statului.

Statul a creat peste 100 de organisme, pentru fiecare act pe care îl emite, multe dintre ele își suprapun atribuțiile și sufocă mediul de afaceri. Presiunea asupra agenților economici este exercitată atât prin mecanismele de control, cât și prin cele de reglementare ale statului, lipsa de predictibilitate fiind foarte ridicată. INFOBIZ pune la dispoziție un număr unic pentru a fi semnalate cazurile de controale amănunțite și nejustificate. În acest sens, asistă agentul economic cu privire la competențele organului de control, sesizează în numele agentului economic orice abuz al reprezentanților instituției respective, iar dacă este cazul îl asistă în justiție.

Asistență gratuită mediului de afaceri

Obiectivul strategic al Centrului de Informare și Asistență în Afaceri–INFOBiz este de a asistă întreprinzătorii prin experți în activități legate de domeniile financiar, fiscal, comercial, juridic, marketing. Centrul INFOBiz va fi interfața între administrațiile locale și mediul de afaceri. Fondurile europene reprezintă un instrument temeinic pentru dezvoltarea mediului de afaceri, motiv pentru care Centrul de Informare și Asistență în Afaceri – INFOBiz va subscrie programelor cu finanțare europeană.

Centrul de Informare și Asistență în Afaceri, INFOBiz, va fi lansat in cadrul Conferintei „Business to People“, ce va avea loc în data de 2 octombrie, ora 12.00, la Centrul de Afaceri, str. Nicolae Olahus, nr.5, Corp A, etaj 2.

Untitled-1

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ