Am primit răspunsul transmis de către Garda Națională de Mediu, agenție guvernamentală aflată în subordinea Ministerului Mediului, la interpelarea pe care am transmis-o cu privire la situația proiectului denumit “REABILITARE/MODERNIZARE STRAZI CENTRUL ISTORIC” din municipiul Medias, cuprinzând Piata Regele Ferdinand I, Strada N. lorga, Strada Petofi Sandor, Strada St. L. Roth și Strada I.Gh. Duca, aferent zonei construite protejate din municipiul Medias.
Ce spune Garda de Mediu?
Păi, ne spune:
a) că mai mulți cetățeni din Mediaș s-au plâns că proiectul aduce atingere zonei tradiționale a orașului.
b) că Primăria a organizat dezbateri publice privind proiectul, având în vedere că ele se desfășoară într-o zonă istorică protejată
c) că spatiul verde existent în piața istorică a municipiului Mediaş este o grǎdină urbană/scuar, în acceptiunea Legii.
d) că pentru modernizarea zonei centrale a orasului, s-a pornit cu premiza menținerii a 90% din suprafața spațiului verde existent, ca deziderat al municipalitǎtii si al cetǎtenilor deopotrivǎ
DAR, DAR, DAR
e) La solicitarea EXPRESĂ a Comisiei Nationale De Urbanism si Zone Protejate din cadrul Ministerului Culturii prin AVIZUL Nr. 180/2022, s-a impus remodelarea/reorganizarea spațiului verde astfel încât să fie puse în valoare aspectele particulare de interes istoric ale pieței, a perspectivelor valoroase si a elementelor de cadru și de peisaj istoric.
f) ni se mai transmite că salvarea, protejarea și punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice (…) constituie CAUZĂ DE UTILITATE PUBLICǍ, astfel că este permisă schimbarea destinatiei spatiilor verzi în vederea realizǎrii unor astfel de lucrǎri
g) aflam de asemenea că suprafața luatǎ în studiu este de 35.343 mp, iar suprafata de spațiu verde din P-ta Regele Ferdinand I este de 4.839 mp, iar aceasta conține un numǎr de 90 de arbori maturi (14 arbori de aliniament și 76 arbori în interiorul scuarului) și este subzona verde aparținând centrului vechi, cu spații publice cu acces nelimitat, fiind interzisă schimbarea destinației
DAR, DAR, DAR
h) Prin exceptie de la prevederile alin. (5), este permisǎ schimbarea destinatiei spatiilor verzi în vederea realizării unor lucrări de utilitate publicǎ, așa cum este proiectului de amenajare a centrului istoric al Mediașului.
Concluzia este simplă: depinde de primărie pe ce va pune accentul: pe reabilitare sau pe modernizare, pe conservarea arborilor sau pe ceea ce se numește în scrisoarea primită “utilitate publică”.
Scrisoarea integrală mai jos.
Claudiu Mureșan – Senator Neafiliat | Președinte al Comisiei pentru Mediu din Senat și Membru în Comisia pentru Energie, Infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia pentru Buget, activitate bancară și piață de capital din Senat
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan