O poveste fără niciun tâlc, despre situațiile absurde create de stat.
Una dintre comunele din Sibiu, in care am ajuns zilele trecute, are în proprietate o pădure. Are, așadar, pădurea ei.
Pentru a extinde rețeaua de apă și a alimenta unul dintre satele aparținătoare, primăria trebuie să traverseze pădurea respectivă. Repet, PROPRIA PĂDURE. Ca să traverseze propria pădure, primăria comunei trebuie să achite Regiei Naționale a Pădurilor o taxă de peste 50.000 lei.
Nu distruge nimic, nu afectează pădurea în niciun fel, toți copacii rămân neatinși. Dar asta nu contează. Musai să plătească, că de nu, nu poate “trage” apa în sat.
Primăria încasează din impozite și taxe suma de 700.000 lei, într-un an. Adică, pentru un simplu aviz, primăria plătește peste 7% din ce încasează într-un an de zile.
Cu banii aceștia ar putea să asigure parte din cofinanțarea proiectului de alimentare cu apă a sătenilor, disperați că nu au nicio sursă de apă potabilă în sat.
Tot proiectul de alimentare cu apă presupune o investiție de 1,9 milioane lei, din care primăria a primit prin PNDL doar 1,4 milioane lei. Diferența de 500,000 lei trebuie asigurată din surse proprii. Dar, de unde atatea surse proprii….
Eu nu am găsit vrăjitori printre primarii pe care i-am vizitat, așa că minunile nu se întâmplă. Și nici nu pică din cer bani în curtea primăriei ca să crească veniturile acesteia. Și ne mai mirăm că investițiile din localități se blochează și asta ne consumă nervii și ne umplu pantofii de noroi, luni și ani de zile.
Ce a făcut statul luând banii de la primărie și dându-i Romsilva?
Nici el nu știe: a dat sau a luat?
Ce ne mai place să ne auto-taxăm, să mutăm banii dintr-un buzunar în altul și să mai si cheltuim pentru asta!
