Târnava: Continuă înscrierile pentru alcătuirea unei echipe de fotbal feminin

0

Asociaţia Sportivă Viitorul Târnava continuă înscrierile pentru alcătuirea unei echipe de fotbal feminin.

Fost component al echipei Viitorul Mediaș, condus de prof.Nicolae Piștea, care a avut un rol important în descoperirea de talente fotbalistice din mediul rural, administratorul A.S. Viitorul Târnava, Şerban Ioan încearcă să dezvolte o ramură a sportului rege în Comuna Târnava, mai precis o echipă de fotbal feminin.

Totul a pornit de la pasiunea uneia dintre fiice (Patricia), pasionată la rândul ei de acest sport, aceasta fiind nevoită să joace alături de băieți în campionatul județean Sibiu U13.

Fără costuri, se oferă echipamente, baza materială (mingi, ghete, jaloane, porţi, 3 terenuri de antrenament: iarbă şi sintetic,sală de sport).

Pe partea de pregătire a echipei se va ocupa Alex Torok, fost component al echipei Viitorul Mediaș, fost coleg de echipă cu administratorul asociaţiei, ambii participanţi la două ediții „DANA CUP” desfăşurate în orașul Hjorring din Danemarca, anii 1993-1994.

Toate fetele pasionate de fotbal şi născute între 2007 şi 2010 sunt aşteptate să se înscrie, fără nici o taxă.

Conducerea asociaţiei îşi doreşte implicare şi seriozitate, iar mai multe informaţii se pot obţine la numărul de telefon: 0767.340.160

În paralel, s-au efectuat vizite în unităţile de învăţământ din Mediaş, au fost lipite afişe şi s-au purtat discuţii cu cadrele didactice de educaţie fizică.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentAmenzi de peste 38.000 de lei aplicate de inspectorii ITM în domeniul fabricării produselor textile
Articolul următorThe Truth About Female Sexuality And What Turns Women On The Most
Daniel DĂBĂCAN
Redactor-Șef; Telefon: 0754.460.460; Fax: 0369.819.172; E-mail: contact@obiectivmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.