Turneul “Sarbatoarea Berii Skol” nu mai ajunge la Medias, din cauza unor consilieri locali

0

Turneul “Sărbătoarea Berii Skol” nu mai ajunge la Mediaș. Dacă inițial trebuia să aibă loc în perioada 13-15 iunie 2014, din cauza sincronizării cu Festivalul Medieval a fost amânat pentru perioada 8-10 august. Acum, când totul era ok, câțiva consilierii locali nu au aprobat cererea formulată de organizatori, pentru a pune la dispoziție spațiul necesar celor 3 zile de concert, platoul din fața primăriei.

Organizatorii spun că turneul se desfășoară în 25 de orașe, iar Mediaș este primul care a refuzat să ofere spațiu.

„Ne-au refuzat efectiv, deși am făcut toate demersurile legale. Noi veneam cu toate formațiile, fără să cerem niciun ban. Acest turneu se desfășoară în 25 de orașe, acesta este al 15-lea, nimeni nu ne-a refuzat în modul acesta. Prima dată am vrut să facem pe 13 iunie, atunci ni s-a spus că este Festivalul Medieval, am zis bun, ok. Acum am sunat, am spus că sunt gata afișele și trimitem oamenii acolo. Ni s-a spus că nu, să nu trimitem, că încă nu s-a aprobat de consilieri. Am tot sunat să întreb și nimic. Ulterior am primit un mesaj vag (sms), în care scria „NU”. Le-am rezervat ziua la artiști pentru cele 3 zile care trebuia la Mediaș, astfel că ei nu și-au luat angajamentul în altă parte. Îmi este și rușine față de ei. Noi nu am cerut decât un spațiu, era vorba de platoul din fața primăriei. Îmi pare sincer rău, așa ceva nu am mai întâlnit, doar la Mediaș”, a declarat Florin Petrescu (Axinte), pentru Obiectiv Media.

 Lucian Costea (directorul Direcției de Cultură din Mediaș), nu a dorit să ofere un punct de vedere.

Public Medias

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ