Zeci de pompieri si-au inceput primavara cu un gest nobil

0

pompier 1În cursul zilei de astăzi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu s-au mobilizat pentru a-și ajuta semenii printr-un act benevol de donare de sânge, în cadrul campaniei ”Donează sânge, salvează o viață”.

Prin prisma profesiei, cadrele I.S.U. Sibiu se confruntă permanent cu suferința semenilor lor și înțeleg importanța acestui gest. Drept urmare, pompieri din cadul I.S.U. Sibiu și pompieri din cadrul subunităților de intervenție din Mediaș și Agnita au venit în număr mare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu, pentru a dona sânge.

De nenumărate ori suntem primii care vedem cum oamenii ajung în situații extreme, iar prin donarea de sânge ȘTIM că putem acorda celui aflat în nevoie o șansă la viață. În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu îndeamnă pe toți cetățenii să se alăture prin voluntariat acestei campanii umanitare și să doneze sânge cu scopul de ajuta persoanele aflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de boală și de nevoie.

Acțiunea a avut loc în urma încheierii unui acord de parteneriat inter-institutional între Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, Academia Forțelor Terestre Sibiu ”Nicolae Bălcescu”, Protopopiatul Ortodox Sibiu, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Centrul Național de Transfuzie Sanguină și Facultatea de Teologieaflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de boală și de nevoie.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentAtragerea de investitori in judetul Sibiu, prioritate a Centrului INFOBiz
Articolul următorFoto & Video: Radu Beligan joaca in cel mai nou videoclip Holograf, “De cate ori sa te iubesc”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.