🟦🟧 Sunt Ionuț Preda și candidez din partea Alianței USR PLUS pentru Consiliul Județean Sibiu.
🏡 Stabilirea la Mediaș a fost o întâmplare, una dintre cele mai frumoase din viața mea pentru că aici mi-am întemeiat o familie, iar orașul mi-a devenit atât de drag, încât vreau să fac tot posibilul ca oamenii să-și dorească să rămână și să trăiască aici.
👷🏻♂️ Lucrez de 16 ani în proiectarea exploatarii zăcămintelor de gaze și sunt mândru de cele peste 50 de proiecte de evaluare a zăcămintelor de gaze pe care le-am finalizat.
🤝 Implicarea mea în comunitate nu a început odată cu intrarea în politică. Fiind tatăl a două fete, de 12 și 13 ani, am intrat în contact cu neajunsurile din grădinițe și am hotărât să fac ceva în privința lor. Alături de alți părinți, am înființat o asociație non-profit destinată susținerii unei grădinițe frecventate de aproximativ trei sute de copii. Am fost președintele acestei asociații timp de șase ani, iar chiar din primul an, am reușit să strângem suficiente fonduri pentru a renova anumite spații ale grădiniței.
➡️ Am participat la derularea unor proiecte inițiate de diverse ONG-uri: am desfășurat împreună cu alți colegi USR PLUS campania „Piața de fericire”, prin care am susținut financiar o asociație care sprijină copiii cu autism, am initiat și mobilizat pe facebook un grup de iubitori de drumeții și alergare în natură („Respect pentru sănătate”).
Perseverența, curajul și ambiția le-am învățat în activitatea mea de alergător de maratoane.
⏺ Mă voi implica în găsirea soluțiilor de atragere a medicilor înspre Mediaș și în alte localități din județ, pentru a acoperi lacuna existentă în multe specialități. În localități cu o populație îmbătrânită, problema vârstinicilor care nu mai pot fi îngrijiți la domiciliu este reală, iar suplimentarea numărului de paturi destinate acestora este necesară.
🆙 Sunt revoltat că multe din lucrările atât de așteptate de locuitorii orașului s-au dovedit a avea o viață scurtă, din cauza execuției proaste sau din cauza faptului că nu sunt întreținute. Împreună cu colegii mei din USR PLUS, vrem ca situația să se schimbe, banul public trebuie cheltuit cu responsabilitate.
SUSȚINE OBIECTIV MEDIA
Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:
RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan