Claudiu Mureșan, senator USR PLUS: Voi susține mereu inițiativele pentru modernizarea sistemului sanitar (P)

0
Am intrat în politică după un moment de cotitură din viața mea, când m-am lovit de condițiile sistemului sanitar din România.
Astăzi, am atins acel punct nevralgic într-o discuție pe care am avut-o cu Ministrul Sănătatii, Ioana Mihaila, aceasta fiind invitată la Comisia pentru sănătate din Senat.
Am vorbit despre condițiile de cazare din spitale, despre standardele hoteliere pe care trebuie să le ofere noile spitale construite în România, o parte având finanțare din PNRR.
Am discutat și despre renovarea spitalelor vechi care trebuie făcută la standarde de calitate europene, o parte din bani fiind alocați tot prin Planul Național de Redresare si Reziliență.
Am aflat la această discuție că sunt mulți manageri de spitale care se plâng că nu au fonduri pentru modernizări, deși unii le-au avut la dispozitie in anii trecuți, dar nu le-au consumat.
De asemenea, am discutat despre colaborarea Ministetului Sănătății cu Ministerul Fondurilor Europene și despre demararea un program pentru instalarea sistemelor electronice de detectare a fumului în spitale, astfel încât să preîntâmpinăm tragediile din trecut.
Am simțit că am avut o discuție cu un ministru foarte implicat, cu un om care poate face diferența într-un sistem îmbătrânit și uzat, tocmai fiind un om care provine din mediul spitalicesc. Sunt convins că Ioana Mihăilă va reuși să facă ceea ce predecesorii ei la Ministerul Sănătății nu au reusit.
În calitate de membru în Comisia pentru sănătate, dar si ca și coleg de partid, voi continua alături de ea în această luptă și voi sustine mereu inițiativele pentru modernizarea sistemului sanitar. Acesta este unul dintre motivele pentru care în zilele urmatoare mă voi întâlni și cu președintele ANMCS, Dr. Vlad Berbecar și vom relua seria discuțiilor despre calitate în sănătate.
Claudiu Mureșan, senator USR PLUS – Sibiu
SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentMedieșeanul Tavi Isăilă este noul președinte interimar al Camerei de Comert, Industrie și Agricultură a Județului Sibiu
Articolul următorIPS Laurențiu Streza vine la Sfințirea Bisericii Ortodoxe din Târnava

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.