Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: Noua realitate economică ne obligă să adaptăm strategia privind exploatarea resurselor minerale (P)

0

La sediul Ministerului Economiei a avut loc cea de-a doua întâlnire între conducerea instituției și specialiști din domeniul resurselor minerale neenergetice, inclusiv mediul academic.

Scopul acestei întâlniri a fost actualizarea Strategiei Miniere a României, în ceea ce privește exploatarea resurselor minerale neenergetice.

“Este deosebit de important să avem liniile directoare bine stabilite, actualizate la nevoile pieței și, în același timp la noile materii care devin indispensabile în industriile din ziua de astăzi. Este clar că prioritățile stabilite la un moment dat nu mai sunt aceleași ca în ziua de astăzi, atunci când mai multe crize se suprapun”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președinte PSD Mediaș.

De îndată ce Strategia va fi finalizată și obiectivele vor fi stabilite, România va putea deveni un hub de dezvoltare în domeniul materiilor minerale neenergetice dar și în domeniul materiilor prime rare. Ulterior, vor fi create liniile concrete ce trebuie urmate pentru ca țara noastră să devină atractivă pentru cei care vor să exploateze aceste resurse.

“Este esențial ca, de îndată ce aceste resurse sunt exploatate, întreg lanțul de producție să fie în țara noastră. Asta va duce la crearea de noi locuri de muncă, va aduce valoare adăugată și va crea noi oportunități de investiții”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președinte PSD Mediaș.

În anul 2017, un proiect asemănător a fost demarat, dar a nu a parcurs întreg circuitul de avizare.

SUSȚINE

SUSȚINE OBIECTIV MEDIA

Ne puteți sprijini financiar printr-o donație PayPal, ori direct prin transfer bancar în unul din conturile de mai jos:

RO60INGB0000999902439284 Deschis la ING Bank | Beneficiar: Daniel Dăbăcan
RO62 REVO 0000 1155 2357 1239 | BIC/SHIFT REVOROBB | Beneficiar: Daniel Dăbăcan

SUSȚINE!
Articolul precedentClaudiu Mureșan, în dialog cu administrația Landului Tirol (P)
Articolul următorLansarea Campaniei de conștientizare „Prietenii Naturii – Educație ecologică prin joacă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.