ORA DE VARA 2015: Cand si cum se schimba ora

0

oraOra se schimbă în 2015 pe 29 martie, trecerea de la ora de iarnă la cea de vară făcându-se întotdeauna în ultima duminică din luna martie. Ceasul se dă înainte, astfel ora trei dimineaţa devine ora patru, iar ziua aceea are doar 23 de ore.

Pentru trecerea la ora de vară 2015, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

ORA DE VARA va schimba ritmul zilei si va face sa se intunece cu o ora mai tarziu. Astfel, se profita mai mult de lumina si se realizeaza economii inseminate. Totusi, masura nu este scutita de contestatii! Studiile realizate in diferite tari ale lumii releva ca aceasta modificare brusca a bioritmului uman nu este lipsita de repercusiuni negative asupra organismului uman. De pilda, in prima saptamana de dupa trecerea la ora de vara, riscul infarctului miocardic creste cu 10%! Pana cand organismul se obisnuieste cu modificarea, nivelul de stress si iritabilitate creste semnificativ, putand cauza felurite disfunctii.

In primele zile, s-ar putea sa obosesti mai repede, dar si sa fii tentat sa mananci mai mult, datorita secretiei dezordonate a hormonului care stimuleaza apetitul. Nici cu apetitul sexual nu se va sta mai bine. In aceasta saptamana, numarul desparțirilor creste semnificativ. Capacitatea de concentrare scade pana cand te obisnuiesti cu noua dimensiune temporala, asa ca e bine ca, in saptamana urmatoare, sa nu iei decizii importante acasa sau la birou.

Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în țările membre ale Uniunii Europene și se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie (în 2014 — 26 octombrie).

Pe continentul european, schimbarea se face în toate țările, cu excepția Islandei, Belarusului și Rusiei. Schimbarea, însă, nu este simultană în toate țările, din cauza diferenței de fus orar. În unele țări, trecerea se realizează în prima duminică a lunii aprilie.

În România, odată cu trecerea la ORA DE VARĂ, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de 3 ore. În restul anului, diferența orară față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.

Sursă text: www.romaniatv.net

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ