Primăvară în octombrie

Mergem prin oraș, zi de zi, mânați de probleme, de gânduri, de apăsări. Oameni grăbiți, spre destinații iluzorii, mereu altele și parcă totuși aceleași, de fiecare dată. Nu ne privim, nu ne cunoaștem, nu ne  căutăm. Ne împiedicăm doar, uneori, unii de alții, unii pe alții, și tresărim speriați. Ochii caută doar în jos, încercând să îndrepte pașii tot mai șovăitori. Călcăm strâmb, la propriu și la figurat, prin gropile străzii sau ale vieții și ne e tot mai greu să ne redresăm. Ni se pare că trăim, dar doar existăm. Ni se pare că pășim, dar doar ne mișcăm. Ni se pare că iubim, dar doar mimăm.

Grăbită pare a fi venit, la Mediaș, și toamna aceasta. Ploi reci și dese, ca o pedeapsă pentru nerecunoscute vini, și frig, nefiresc de frig pentru septembrie, octombrie, oameni…Și, când par a ne fi luat în stăpânire cu totul toamne urâte și reci, de gând și de suflet, se întâmplă ceva. Un om, un gest, un colț de lumină, o floare zâmbindu-ne inocentă undeva, sub cer.

Un castan înflorit, bunăoară. La sfârșit de septembrie. Mediaș. Parcul Copiilor. Ca un semn că, după toamnă, și frig, și răni, și tristețe, va exista întotdeauna o primăvară ce ne va aduna într-însa, într-o îmbrățișare înflorită, însorită, caldă, de alte vieți începătoare, iar și iar…

Ridicați ochii puțin și bucurați-vă cât mai sunt flori înflorite, ca un bun-rămas, atingeți cu palma gândului linia aceea în care albastrul cerului se prăvale ușor peste verde târziu și galben nebun și răvășitor. Calendaristic, e toamnă. Chemați primăvara în suflet și păstrați-o acolo, până-i va veni vremea s-o lăsați să zboare din nou, cu noi, printre noi, pentru noi. Din suflet!…